Începând de săptâmâna aceasta, Antena 1 aduce cele mai savuroase momente de la În puii mei într-o serie de ediţii speciale
Mihai Bendeac a încheiat aseară un sezon de succes În puii mei. Într-o ediţie plină de voie bună, telespectatorii s-au reîntâlnit cu o parte din personajele lor preferate printre care Dinescu, Arthur, Maria şi Goethe, Connect-R, Velea sau Banciu. Acestea sunt doar câteva roluri din ampla galerie de personaje pe care Mihai Bendeac a reuşit să o creeze pe parcursul anilor la În puii mei. Cu multe dintre acestea, telespectatorii vor avea ocazia să se reîntâlnească începând de săptămâna aceasta într-o serie de ediţii speciale ce le vor oferi cele mai savuroase momente de la În puii mei.
“M-am gândit foarte mult timp cum ar trebui să arate această ediţie şi mi-am dat seama că am făcut atât de multe nebunii de-a lungul timpului încât singura mea şansă era ca această ediţie să fie normală”, astfel a deschis carismaticul actor ultima ediţie a uneia dintre cele mai îndrăgite emisiuni de comedie din România.
Punctând atât momentele sublime cât şi pe cele care nu au ieşit aşa cum poate şi-ar fi dorit, Mihai Bendeac a conchis: “Ceea ce vreau să spun este că fiecare secundă din acest show a fost făcută cu suflet şi aşa vor fi şi următoarele secunde care vor compune cele 60 de minute din această seară”
Despărţirea de cei de acasă a fost încărcată de emoţie, la finalul emisiunii, Mihai Bendeac mulţumind celor care au făcut acest show posibil. Înconjurat de echipă, carismaticul actor a închis acest sezon, oferindu-le telespectatorilor în ultimele minute ale emisiunii un moment musical de excepţie alături de invitatul special al ediţiei, Gabriel Cotabiţă.
În puii mei este unul dintre showurile de comedie de top din România, poziţie confirmată pe parcursul sezoanelor de difuzare. Un frecvent ocupat al poziţiei de lider de piaţă, emisiunea a reuşit să îi ţină pe telespectatori mereu aproape, oferindu-le momente haioase şi personaje care mai de care mai interesante, inspirate din actualitatea românească. În ultimii doi ani, mai mult de jumătate din ediţiile “În puii mei” s-au situat pe primul loc în topul preferinţelor telespectatorilor din mediul urban.
În medie, ultimul sezon În puii mei a fost urmărit de 720.000 de telespectatori din mediul urban, vârful de audienţă fiind înregistrat chiar la ediţia de lansare când 915.000 de telespectatori de la nivelul acestui target urmăreau În puii mei. Ieri seară, aproape 800.000 de telespectatori din mediul urban urmăreau supershowul în minutul de aur, 21:09, vârful de audienţă ridicându-se la 7,6 procente rating şi 18,4% cotă de piaţă.
In puii mei!
Spring 2011-Spring 2012
Target: all urban
Sursa:GfK Romania (2011)/Kantar Media (2012)
Copyright:ARMADATA SRL
*exclus reluari, redifuzari, best of