Calatoriile ne invata sa ne reinventam. Poate intalnirea cu oamenii sau energiile naturii ne trezesc sentimente si emotii noi, imbogatindu-ne. Poate, a calatori inseamna a fugi de ceva sau pur si simplu a-ti satisface curiozitatea descoperirii de noi locuri.
Mihaela Tatu calatoreste mult in ultima vreme, dar se intoarce acasa ca la o fantana. Se redescopera gasind, in locurile in care calatoreste, un motiv in plus sa traiasca intens, sa creeze si sa exploreze. Faimoasa Insula Sardinia, ultimul loc pe care l-a vazut, nu este doar un loc cu plaje celebre ci un spatiu cultural care te face sa deschizi carti, sa meditezi si sa iubesti.
Despre descoperirea Sardiniei
Chiar daca v-as fi trimis toate fotografiile pe care le-am facut, tot nu as fi putut cuprinde minunea care se numeste Sardinia. Sardinia are un farmec si un magnetism deosebit in orice perioada a anului. Nu vreau sa va vorbesc despre peisaje. Sardinia trebuie vazuta si gustata cu toate simturile. Marea Mediterana are in Sardinia, poate, cele mai frumoase culori si cele ma variate plaje. De aceea este si foarte cautata de turistii straini. Este o destinatie de vacanta destul de putin cunoscuta. Arheologii vin aici si studiaza nuraghele, niste constructii din piatra mai vechi decat piramidele, care au intrat, nu demult, in atentia lor. Iar grotele in care nu se poate intra decat de pe mare si plajele salbatice au fost locuri unde s-au filmat multe productii hollywood-iene. Biologii cerceteaza pasarile flamingo, fenicote cum le zic sarzii, care pot fi vazute chiar in apele de langa Cagliari.
Ca jurnalist nu a trebuit sa caut ineditul.
Anul acesta am participat la o mare sarbatoare nationala a sarzilor, care se tine de sute de ani neintrerupt, indiferent de vreme sau de vremuri. Prima atestare scrisa este datata din anul 1547. Deci am participat la cea de a 565-a editie a Sa Sartigliei.
Cand mi-am propus sa vad Sa Sartiglia, mi-am zis ca voi fi unul dintre multii turisti care vad ceva deosebit intr-o alta tara. Dar lucrurile au evoluat neasteptat. Mi-am dorit putin mai mult. Am fost prezenta la Sa Sartiglia in calitate de jurnalist. Mi-am luat acreditare si mi-am adus aminte de vremurile trecute cand mai filmam in locul operatorului si faceam fotografii. Asa ca mi-am luat aparatura si am pornit aventura. Am avut sansa sa fiu ajutata de colegii de breasla din alte tari, care, dupa ce au aflat ce vreau de fapt, imi lasau chiar locurile mai bune ca sa pot lua imagini bune.
A fost o experienta inedita. Spiritul locului, emotiile cavalerilor, frenezia publicului care participa la festivalul folkloric m-au cuprins treptat si pe mine si m-am pomenit ca am chiar si o echipa favorita in cavalcada.
I-am filmat si fotografiat inca de la grajduri. Unul dintre cavaleri este ghid la muzeul din Oristano, altul este artist, pictor, somer iar cel de-al 3-lea cavaler este mecanic. Toti 3 calareau ca niste haiduci. I-am sustinut si am trait emotiile intrecerilor alaturi de ei si de familiile lor. Mi-am dat seama ca indiferent de zona de pe glob in care te afli, emotiile unei reusite sunt aceleasi.
Sa vorbim un pic despre traditionala Sa Sartiglia
Sa Sartiglia nu este tocmai un festival folcloric. Cred ca e mai mult un fel de ritual al barbatiei. Spuneam ca Sardinia dea lungul timpului a fost ocupata de diverse puteri maritime. De la arabi si spanioli pana la portughezi, genovezi si fiecare si-a lasat cate putin amprenta asupra culturii si obiceiurilor. Sa Sartiglia a prins viata, se zice in timpul Eleonorei de Arboreea, asadar isi are originile in traditia spaniola. Doua bresle, cea a fermierilor respectiv agricultori si crescatori de animale si cea a lemnarilor, se intrec in curse de acrobatie calare. Prima proba consta intr-un galop nebun in care, cavaleri alesi de seful fiecarei bresle, se numeste Su Componidoru, trebuie sa nimereasca o stea cu un diametru interior de aprox 15cm. Pentru a doua proba se formeaza se echipe de cate 3 cavaleri si isi conduc caii tot in galop, foarte apropiati in asa fel incat sa se poata ridica in picioare si sa formeze piramide umane calare. Si in tot acest timp atat cavalerii cat si Su Componidoru poarta masti pe fata. Absolut spectaculos. Tot orasul timp de 3 zile respira aer de carnaval, veselie, sarbatoare. Micii producatori isi vand produsele traditionale, atat culinare cat si specifice folclorului din zona Oristano.
Unii stiu sa isi pastreze reperele
Sarzii astia tin extraordinar de mult la cultura si traditiile lor. Sunt chiar putin nationalisti, in sensul bun al cuvantului. Abia daca rezista acel lant de fast- food celebru in toata lumea. Ei fac produsele in casa sin u prea vezi sarzi foarte grasi. Mananca sanatos. Zicem noi “eco” sau “bio” sau cum o fi. Asa cum mancam si noi cu vreo 20 de ani in urma. Or face ei parte din Italia si din Europa dar tin la valorile lor nationale si culturale.
Asta am admirat si mi-a placut. Si intotdeauna iti place la altii ce simti ca nu ai, sau ca nu mai ai tu.. Asta e. Au mandrie nationala, iar parintii au reusit sa transmita asta copiilor.
Sardinia are lucruri commune cu Romania
Pot spune ca sentimentul de solidaritate este la fel de puternic chiar daca nu stii limba. Emotiile nu cunosc granite de limba si natie. Mi-am dat seama ca urarea "in bocca lupo" care inseamna "in gura lupului” si are semnificatia de succes sau bafta sau cum zic pescarii, “fir intins!”, se striga cu aceleasi emotii si entuziasm ca si-n Romania. Mi-am dat seama ca pentru oamenii astia mai exista si altceva inafara de fotbal, politica si criza. Si inca o data am realizat ca OAMENI exista in toate colturile lumii. Si am aflat despre mine ca mai am atat de multe de vazut si invatat. Si nu v-am aratat tot.
Din 4 martie sunt in Mexic. Alta cultura, alte obiceiuri, o alta LUME. Acolo voi prinde echinoctiul la piramida din Chichen Itza. Am sa va impartasesc si voua tot ceea ce voi trai acolo. Asa ca…. "In boca lupoooo!!!!"
