Medihelp România, parte a MediHelp International, a numit-o pe Mihaela Cojocaru în funcția de Director Comercial, în cadrul căreia va gestiona și coordona planurile comerciale ale companiei, începând cu luna februarie a acestui an.
Cu o experiență de peste 20 de ani în industria asigurărilor, majoritatea în poziții de management în cadrul departamentelor de Vânzări, Subscriere și Operațiuni, Mihaela va fi responsabilă de promovarea planurilor de asigurare medicală oferite de MediHelp.
Anterior acestei poziții, Mihaela Cojocaru a ocupat funcția de Director General Adjunct al CertAsig Asigurări Reasigurări, companie în cadrul căreia a activat și ca Membru al Bordului.
În trecut, Mihaela a ocupat numeroase funcții de conducere în companii de renume din industrie. A fost, pe rând, Director Operațiuni Asigurări, în cadrul Accenture România și Director Asigurări Generale, Director Vânzări și Director Regional, în cadrul ASTRA Asigurări.
„Suntem extrem de onorați să o avem pe Dna. Mihaela Cojocaru în poziția de Director Comercial și credem cu tărie că experiența sa vastă pe piața asigurărilor va reprezenta un mare avantaj atât pentru echipa noastră locală, cât și pentru cea internațională”, declară Zahal Levy, Președinte al MediHelp International.
„Pentru perioada următoare, ne-am propus o creștere a vânzărilor companiei bazată pe un management profesionist și o calitate deosebită a serviciilor pe care le oferim. Creșterea notorietății brandului companiei prin derularea unor campanii de imagine, lărgirea rețelei de colaboratori și fidelizarea celor deja existenți, precum și consolidarea din punct de vedere al cotei de piață pot fi considerate ca fiind așteptările mele pe termen scurt și mediu”, a declarat Mihaela Cojocaru, Director Comercial al MediHelp International.
Pe lângă experiența managerială, Mihaela are și o educație temeinică în domeniul asigurărilor. În 2009, a terminat un doctorat în Risc Financiar, în cadrul Academiei de Studii Economice din București și deține numeroase certificări de la furnizori cunoscuți din domeniu, precum STECIS Olanda (The Trade Credit Insurance & Surety Academy). Mai mult decât atât, începând cu anul 2010, Mihaela Cojocaru este lector acreditat ASF/ISF.