ale Royal Society for Promotion of Health
Sâmbătă 19 iulie 2008, la ora 11:00, mici producători locali participanţi la Târgul Ţăranului Român din Bucureşti, primesc certificatele de absolvenţi ai cursurilor „Fundamentele igienei alimentare” acordate de Royal Society for the Promotion of Health din Marea Britanie, o organizaţie neguvernamentala care funcţionează sub patronajul Majestăţii Sale Regale, Regina Elisabeta a II-a. Certificatele, recunoscute în lumea întreagă, vor fi înmânate de către dl. Jim Turnbull, director al Fundaţiei ADEPT. Acesta este sfârşitul unei etape, cursurile organizate de către Fundaţia ADEPT au fost urmate în total de către 41 de mici producători locali şi familiiile lor în perioada februarie-martie 2008, la Saschiz, în judeţul Mureş. Instruirea a fost realizată de către tehnologul John Taylor, trainer şi examinator al Royal Society for the Promotion of Health (RSPH) din Marea Britanie.
Caşcavalul maturat, produsele de porc, vită, oaie, murături, zacuscă, dulceţuri, siropurile, cozonaci, miere, alivenci, poale-n-brâu, ş.a. sunt produsele pe care aceşti producători tradiţionali, susţinuţi prin existenţa Târgul Ţăranului Român şi programele Fundaţiei ADEPT, le aduc în Bucureşi, le vând pe pieţele locale şi le oferă turiştilor.
Cursurile RSPH „Fundamentals of Food Hygiene” sunt organizate de Fundaţia ADEPT pentru ca micii producătorii să înţeleagă, să practice şi să respecte regulile de bază privind igiena alimentară, pentru a vinde produse tradiţionale şi a se susţine economic. Fundaţia ADEPT a adaptat programa de curs RSPH pentru România, colaborând îndeaproape şi cu Autoritatea Naţională Sanitar Veterinară şi pentru Sănătatea Animalelor. Iniţiat de ADEPT încă din 2005, acest curs a fost urmat de peste 100 de producători locali şi de peste 20 de inspectori ai ANSVA.
Târgul Ţăranului Român urmăreşte: relansarea pieţelor ţărăneşti organizate periodic în zonele urbane doar pentru mici producători locali cu produsele lor tradiţionale, readucerea la viaţă a produselor tradiţionale, sprijinirea producţiei celor deja confirmate prin oferirea unui cadru organizat, organizarea de instruiri pentru micii producători de produse tradiţionale, organizarea de evenimente (lecţii de educaţie culinară, degustare, zile ale regiunilor României, zile dedicate brânzeturilor, vinurilor, proiecţiilor de filme, expoziţii), elaborarea şi instituirea unor reguli de piaţă în respectul celor europene, consolidarea formatului şi folosirea lui şi alte oraşe din România.
Fundaţia ADEPT este o organizaţie non-profit ce promovează dezvoltarea rurală şi protecţia mediului în Transilvania, România. Obiectivul Fundaţiei ADEPT este protejarea patrimoniului natural şi cultural, aflat într-o relaţie de interdependenţă cu regenerarea economică a zonei. Cele trei concepte fundamentale ale Fundaţiei ADEPT sunt: conservarea biodiversităţii, utilizarea durabilă a resurselor naturale şi împărţirea echitabilă a beneficiilor. Reprezentanţi ai Fundaţiei ADEPT fac parte din Grupul de Iniţiativă „Radu Anton Roman”.
{mosloadposition user10}