Celeste Ng
Editura Litera
Shaker Heights este o localitate care li se poate părea idilică multora. Aici locuiesc oameni care nu au griji financiare, așa cum sunt și cei din familia Richardson. El este avocat, ea – o jurnalistă de succes. Cei patru copii se duc la liceu. Totul pare a avea o evoluție liniară, anticipată.
Dar în această comunitate cu reguli stricte – cum trebuie tunsă iarba, ce culori pot avea casele etc. – apar două persoane care nu se potrivesc deloc. Mia, o artistă, și fata ei, Pearl, închiriază un apartament de la familia Richardson.
Mia şi Pearl sunt obişnuite să se îmbrace de la second hand sau chiar din donaţii. Îşi cumpără produse aflate la reducere. Sunt nomade şi călătoresc cu un bagaj simplu care conţine doar câteva obiecte elementare – două căni, nişte tacâmuri desperecheate, două farfurii… Cele două nu respectă regulile, iar prezența lor aduce, curând, modificări în sânul comunității din Shaker Heights.
Un trecut misterios al Miei, o tânără considerată nebună, pasiuni diferite stârnite de Pearl celor doi fii ai familiei Richardson, și o luptă pentru custodia unui bebeluș de origine chineză care împarte oamenii din Shaker Heights în două tabere, iată alte câteva ingrediente care fac din Mici focuri pretutindeni o lectură captivantă și interesantă.
Povestea începe cu un eveniment tragic: casa familiei Richardson este cuprinsă de flăcări. Mici focuri erau pretutindeni, în fiecare cameră. Cine este responsabil?
La Editura Litera a mai apărut și cartea Tot ce nu ți-am spus – de Celeste Ng, prezentată deja pe site.