Campania „Mi-e poftă să fac bine” a adus și anul acesta la McDonald’s persoane publice, parteneri, angajați și clienți care au devenit pentru câteva ore purtători ai mesajului ”Mi-e poftă să fac bine” pentru a susține cauza Fundației pentru Copii Ronald McDonald.
Cel mai important eveniment din cadrul campaniei, McHappy Day, a avut loc vineri, 18 noiembrie, la restaurantul McDonald’s Unirii din București.
McHappy Day este cel mai mare eveniment anual al Fundației pentru copii Ronald McDonald. În 18 ani de când activează în România, Fundația pentru Copii Ronald McDonald a sprijinit peste 15.000 de familii în cele două „Case departe de casă” construite în București (în curtea Spitalului Grigore Alexandrescu) și în Timișoara (în curtea Spitalului Louis Țurcanu). Părinții nu plătesc cazarea și pot fi aproape de copii, pentru a le oferi toată susținerea și dragostea lor.
Nicolai Tand, Diana Munteanu, Amna, Cristina Ciobănașu, Vlad Gherman, Ana-Maria Barnoschi sau Amalia Năstase se numără printre vedetele care au ales anul acesta să fie alături de Fundația Ronald McDonald și de familiile găzduite în cele două „Case departe de casă”.
„Pe parcursul săptămânii trecute, în cadrul campaniei Mi-e poftă să fac bine’, am donat 1 leu către Fundația pentru Copii Ronald McDonald la fiecare Big Mac sau McChicken (sandviș sau meniu) vândut. Mă bucur să observ că, an de an, cel mai important eveniment al Fundației, McHappy Day, aduce la McDonald’s oameni cu suflet mare care își doresc să sprijine familiile găzduite în Casele Ronald McDonald. Suntem la un pas de a construi cea de-a treia Casă. Costul unei singure case ajunge până la 3 milioane de lei, iar ajutorul pe care-l primim în fiecare an este un semn extraordinar că activitatea Fundației pentru Copii Ronald McDonald își lasă cu adevărat amprenta pe sufletele a mii de oameni. Le mulțumesc tuturor celor care ne sprijină prin donații, dar și celor care ne-au ajutat anul acesta să strângem atâtea zâmbete de McHappy Day!” – Daniel Boaje, Președintele Fundației pentru Copii Ronald McDonald.
Pentru prima dată, evenimentul McHappy Day a avut loc anul acesta și în Timișoara, pe 15 noiembrie. Prietenii McDonald’s s-au putut alătura campaniei de strângere de fonduri „Mi-e poftă să fac bine” trăind experiența din spatele caselor de marcat alături de angajații McDonald’s.
Elena, mama Sarei, 5 ani, Casa Ronald McDonald București:
Mă numesc Elena și de aproape 3 ani vin cu fiica mea la recuperare. Mulțumim că ajutați atâtea suflete să nu își trăiască copilăria într-un spital.”
Ioana, mama Dianei, 10 ani, Casa Ronald McDonald Timișoara:
„Aici ne recăpătăm forțele, având liniște, având acces la toate utilitățile casei, bucătărie, sală de mese, frigider, dulap de alimente, veselă, baie proprie. Aici am avut ocazia să socializăm cu alte familii, să legăm prietenii, să ne sprijinim reciproc.”
Despre Fundația pentru Copii Ronald McDonald
Fundația pentru Copii Ronald McDonald a fost înființată în 1998 și este principalul donator pentru cele două case Ronald McDonald din Timișoara și din București care găzduiesc familiile copiilor spitalizați pe durata tratamentelor medicale îndelungate. În total, peste 15,000 de familii au fost primite în aceste “Case departe de casă”. McHappy Day este cel mai mare eveniment anual caritabil pe care McDonald’s îl organizează în vederea strângerii de fonduri pentru Fundația pentru Copii Ronald McDonald.
De asemenea, începând cu anul 2013 Fundația este coordonată de un consiliu onorific, din care fac parte:
Prof. Univ. Dr. Dan Mircea Enescu, directorul spitalului de copii Grigore Alexandrescu
Prof. Univ. Dr. Mărgit Șerban, directorul secției de hemato-oncologie a spitalului de copii Louis Țurcanu
Dr. Alin Popescu, Medic specialist de medicină sportivă
Dna. Amalia Nastase, Founder & CEO Amalia Năstase Communications
Dl. Daniel Boaje, director general al McDonald’s în România