Cu ocazia celei de-a 86-a aniversări a compozitorului Anatol Vieru (8 iunie), Editura Universităţii Naţionale de Muzică Bucureşti anunţă o apariţie editorială de excepţie: volumul Metamorfoze succesive. Anatol Vieru – Creaţia de operă, semnat de Mioara Bâscă.
Într-un amplu şi documentat studiu, cu numeroase şi utile anexe, autoarea aduce în atenţia celor interesaţi lucrările lirice ale lui Anatol Vieru: Iona, Praznicul calicilor, Telegrame, Temă şi variaţiuni, Un pedagog de şcoală nouă, Ultimele zile – ultimele ore. Analizele amănunţite ale operelor dezvăluie mecanismul conceperii lor: Anatol Vieru foloseşte operaţiile matematice, şirul numerelor prime şi le aplică tuturor parametrilor muzicali. Compozitorul creează noi forme muzicale pe baza cărora înalţă construcţii sonore ce vibrează de sinergia obţinută prin îngemănarea muzicii cu celelalte arte. Mioara Bâscă evidenţiază originalitatea, complexitatea şi diversitatea acestor opere, declarând că prin demersul său, doreşte să trezească interesul muzicienilor pentru aceste creaţii a căror viaţă poate fi redată cu adevărat doar pe scena teatrelor lirice.
Doctor în muzică, absolventă a Conservatorului „George Enescu” Iaşi şi a Universităţii „Babeş – Bolyai” Cluj-Napoca – Facultatea de filosofie, Mioara Bâscă este din 1993 consilier muzical la Radio România – Direcţia Formaţii Muzicale. Sub aceste auspicii, a conceput şi coordonat stagiunile Orchestrei de Cameră Radio, cu o atenţie specială acordată unui repertoriu inedit în care s-au găsit numeroase prime audiţii, cu promovarea unor muzicieni aflaţi pentru prima oară pe scena Sălii Radio. Preocupată de diversificarea şi întărirea imaginii instituţiei Radio România şi în special a Direcţiei Formaţii Muzicale, Mioara Bâscă a conceput şi coordonat o serie de festivaluri internaţionale: Bach – 250, Mozart – 250, Haydn, Schubertiada, H & H (Händel & Haydn), cinci ediţii ale Festivalului internaţional de chitară, Festivalul internaţional de bandoneon şi acordeon şi altele, evenimente muzicale ce s-au bucurat de un real succes de public.
Mioara Bâscă este prezentă în viaţa culturală şi datorită cronicilor muzicale publicate, precum şi prin participarea la diverse emisiuni radio. Metamorfoze succesive. Anatol Vieru – Creaţia de operă este primul său volum publicat.