Compania este în topul celor mai mari jucători din economie și confirmă contracte semnate în valoare de 77 milioane Euro pentru următorii 3 ani
La aniversarea celor 8 ani de la înființare, METAMINDS confirmă rezultate financiare care o plasează în topul celor mai mari jucători din economie, fiind una din cele două companii românești prezente în top 5 integratori IT&C din România.
METAMINDS confirmă, astfel, potențialul de a se impune în scurt timp și foarte competitiv pe o piață concurată de companii de profil internaționale și regionale cu tradiție, stabilite în România cu mult înaintea înființării companiei.
Performanțe financiare susținute în ciuda unui context economic volatil
Cu o cifră de afaceri de aproape 170 milioane de euro în cei 8 ani de activitate, compania are prognoze optimiste de creștere. Cifra de afaceri la nivelul primului semestru 2023 se apropie de 29 milioane de euro, compania confirmând contracte semnate în valoare totală de aproape 77 milioane de euro.
La finalul anului 2022, METAMINDS a realizat un profit net de 1,7 milioane de euro și a confirmat o creștere semnificativă a cifrei sale de afaceri, de peste 36 milioane de euro (+84% față de 2021).
8 ani de inovație premiată
METAMINDS a implementat pentru prima dată în România, și de multe ori în mod inovator, multe din soluțiile și tehnologiile folosite acum la scară largă, fapt confirmat și de producătorii acestor tehnologii, parteneri METAMINDS: Dell Technologies, Cisco, Fortinet, F5 Networks, Palo Alto Networks, VMware, Veeam, RedHat.
Succesul obținut de METAMINDS în toți acești ani se datorează nivelului foarte înalt de competență a experților săi, care a permis livrarea cu success a unora dintre cele mai mari proiecte IT&C din România în domenii cheie precum infrastructuri critice de interes național, dar și în sectoare de interes prioritar, inclusiv financiar-bancar, telecomunicații, energie și utilități.
O altă confirmare importantă a performanțelor livrate de companie a venit și din partea Financial Times, care a plasat METAMINDS în topul companiilor în topul companiilor cu cel mai rapid ritm de creștere din Europa în 2020, 2021 și 2022.
Noi soluții IT&C avansate completează portofoliul METAMINDS
Odată cu lansarea noii linii de servicii complementare, în zona dezvoltării de platforme software și aplicații, METAMINDS devine unul din puținii jucători din piață care poate livra soluții complet integrate și la cheie pentru toate nivelurile funcționale ale unui proiect IT&C de mare complexitate.
„METAMINDS a reușit de-a lungul celor opt ani de activitate să obțină constant rezultate impresionante și să fie recunoscută drept standardul de execuție și inovație decătre toți partenerii săi de tehnologie. Începând cu acest an, avem capacitatea internă să acoperim toate cerințele funcționale pentru proiecte complexe, de la design de arhitectură și securizare, până la dezvoltarea și operaționalizarea de platforme software și arhitectură de aplicații, cu cei mai buni experți din piață.
Această schimbare se va reflecta rapid în optimizarea valorii comerciale pe care o vom propune, la nivelul tuturor indicatorilor de performanță din proiectele viitoare”, a declarat Andrei Cruceru, Cofondator și Președinte Directorat METAMINDS.
Printre cele mai recente proiecte METAMINDS cu un important impact pozitiv la nivel național se numără cele implementate la Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei, Ministerul Finanțelor Publice, Oficiul Național al Registrului Comerțului și Ministerul Justiției.
Compania are o prezență importantă în piața IT&C din România, fie ca furnizor unic, fie alături de alți jucători mari din industrie, în proiecte ce au drept scop recuperarea decalajului major la nivelul digitalizării și interacțiunii eficiente cu instituțiile și administrația publică din România.