Metallica, legendara trupă de heavy metal, a revenit în România după 9 ani, reușind să dea curs uneia dintre cele mai mari dorințe ale fanilor din țara noastră printr-un concert incredibil, a cărui amintire va stărui permanent în memoria colectivă.
Înaintea concertului, Metallica a primit discul de platină pentru vânzările în format fizic și digital ale albumului „Hardwired…to Self-Destruct” în România, o distincție specială, oferită de Universal Music România.
Spectacolul a debutat cu piesa „Hardwired”, extrasă de pe albumul „Hardwired… to Self-Destruct”, cel de-al 10-lea material lansat de trupă, pe data de 18 noiembrie 2016.
Metallica a ținut neapărat să demonstreze că are o legătură specială cu România. Pe lângă contribuția trupei, în valoare de 50.000 de euro, fundația All Within My Hands (fondată de Metallica) a donat și suma de 200.000 de euro, contravaloarea pachetului de Sponsor Principal al concertului din București, pentru inițiativa Asociației Dăruiește Viață, #NoiFacemUnSpital.
Concertul – care a înregistrat un număr record de spectatori (peste 50.000) – a avut loc pe Arena Națională din București pe 14 august 2019. Evenimentul a făcut parte din turneul “Worldwired Tour 2019”, ce cuprinde 25 de concerte europene în țări, precum: Portugalia, Spania, Italia, Elveția, Franța, Irlanda, Germania, Suedia, Norvegia, Finlanda, Estonia, Rusia sau România.
În cadrul concertului, Metallica a fost însoțită de trupele Ghost și Bokassa, care au cântat în deschidere. Concertul a devenit sold-out la doar o zi după punerea în vânzare a biletelor.
Înființată în 1981 în Los Angeles, California, Metallica este una dintre cele mai apreciate, premiate și bine vândute trupe de thrash și heavy metal. În cei peste 35 de ani de carieră, trupa a vândut 125 de milioane de albume, dintre care 66 de milioane au fost vândute doar în SUA. Formată în prezent din James Hetfield (voce), Lars Ulrich (tobe), Kirk Hammett (chitară) și Robert Trujillo (bas), trupa i-a avut în componență și pe Dave Mustaine, Jason Newsted, Ron McGovney și Cliff Burton.
Universal Music România este parte a Universal Music Group, cea mai mare casa de discuri din lume. Universal Music România și-a câștigat poziția de lider de piață încă de la înființare, în 2006, datorită strategiei sale inovatoare. Pe lângă activitățile clasice de casa de discuri, producție, distribuție și promovare de conținut muzical, Universal Music România este și o companie de marketing, implicată constant în dezvoltarea de strategie de brand, bazată pe asocierea cu industria de entertainment, prin realizarea unor parteneriate strategice între label, artiști și brand-uri.