Meseriile bine făcute contribuie la calitatea vieții și binele întregii societăți. Proiectul “Șansa unei vieți mai bune” aduce în lumina reflectoarelor meserii mai puțin vizate ca optiuni în carieră de către tinerii la început de drum sau de către șomeri. Acestea sunt meseriile de bază precum cea de contabil, vânzătoare, cosmeticiană, patiser, operator produse lactate și babysitter.
Mai exact, “Șansa unei vieți mai bune” înseamnă peste 185 de șomeri și persoane fără un loc de muncă din mediul rural, din Miercurea Ciuc (Harghita) și Giurgiu (Sud-Muntenia) care vor primi materialele educaționale, consiliere și mediere profesională și peste 150 de persoane care vor inscrie la unul din cele 7 cursuri de formare profesională ANC și cursuri de consultanță și asistență pentru începerea unei afaceri.
Din experiența altor țări învățăm să valorizam talentul și aptitudinile, să apreciem mai mult meticulozitatea în a lucra cu cifrele, creativitatea culinară, entuziasmul pentru prepararea produselor lactate tradiționale, deschiderea de a lucra cu oamenii, atenția pentru îngrijirea și igiena corpului și dragostea pentru copii și educarea lor.
Pentru a revitaliza aceste meserii, am decis să promovăm bune practici în cele șase domenii. Am convins antreprenori și angajati din șase firme să ne împărtășească pasiunea și dedicația pentru munca pe care o practică zi de zi.
Astfel, pe parcursul a șase săptămâni vă vom prezenta o colecție de fotografii și interviuri care vor scoate în evidență frumusețea acestor meserii, pasiunea oamenilor de a se dedica lor și beneficiile de a te specializa într-unul din aceste domenii. Un spot TV și un spot radio vor crește vizibilitatea proiectului și interesul oamenilor fără un loc de muncă față de meseriile promovate de proiect.
Mai multe informații despre ce ne-am propus cu acest proiect puteți afla pe site-ul www.proiecte-europene.com/vietibune.