Pe 22 octombrie s-au implinit 100 de ani de la aparitia primului numar al revistei Flacara. Cu aceasta ocazie, George Arion, presedintele Pulblicatiilor Flacara, a primit o scrisoare emotionanta din partea Majestatii Sale Regele Mihai I.
La aniversarea celor o sută de ani de existenţă, vă felicit călduros şi vă trimit aprecierea mea şi a Familiei mele pentru cuvântul drept şi generos, dus în casele românilor cu credinţă în tot ce are ţara mai bun.
Fie ca flacăra cuvântului vostru să lumineze peste generaţii, spre bucuria celor care vor citi.
La Mulţi ani!
Mihai I 
Revista Flacăra, singurul lunar premium de interes general din România, împlineşte azi 100 de ani de la prima sa apariţie, în 22 octombrie 1911. 
Arhiva Flacăra este o uriaşă Istorie a României, povestind jurnalistic, adică incitant şi cinstit, întâmplările şi împrejurările sociale, culturale şi politice ale ultimului secol. Jurnalism de înaltă clasă, in care s-au îmbinat reportajul, interviul şi comentariul, semnate de fini observatori ai societăţii, gazetari şi scriitori.
Fondatorul revistei a fost profesorul Constantin Banu – viitor deputat si ministru! – care a botezat-o FLACĂRA, deoarece amintea şi de forţa distrugătoare a focului – răzvrătirea ţăranilor din 1907 era încă vie în memoria tuturor – dar si de virtuţile lui purificatoare. Cele două articole-crez din primul număr, „Un vis…”, de I. G. Duca și „Un cuvînt… care putea să lipsească”, al directorului Constantin Banu, anunţau o revistă care să grupeze în jurul ei scriitori, artişti, oameni de ştiinţă, capabili să exprime ,,în versuri minunate toate tainele sufletului omenesc”, să tindă spre un ,,ideal mai curat şi mai înalt” (I.G. Duca), să aprindă ,,o flacără pentru luminarea şi încălzirea marii mulţimi”, printr-o ,,artă democratică”, flacără pe care să o poată ţină ,,vie deasupra patimilor oarbe şi a intereselor trecătoare” (C. Banu).
Banu i-a strâns în jurul lui pe Barbu Şt. Delavrancea, Ion Slavici, G. Coşbuc, Brătescu-Voineşti, Isac, M. Sadoveanu, O. Goga, Ion Minulescu, G. Bacovia, G. Enescu, Agârbiceanu, Eugen Lovinescu, Ion Vlahuță, O. Goga, Spiru Haret. Le-au urmat acestora, de-a lungul anilor, zeci de nume mari ale literaturii si gazetăriei româneşti: Șt. O Iosif, D. Anghel, Cincinat Pavelescu, Demostene Botez, Al. Macedonski, Ion Pillat, N. Crainic, T. Al. Vianu, I. Agârbiceanu, I. A. Bassarabescu, Liviu Rebreanu, Gala Galaction, Emil Gîrleanu, V. Eftimiu, Al. O. Teodoreanu, V. Voiculescu, Camil Petrescu, Perpessicius, Hortensia Papadat-Bengescu, D. Caracostea. Şi chiar Aurel Vlaicu, surprinzător de talentat în ipostaza de jurnalist!
Tipărită pe hârtie bună, cu ilustraţii de Iser, Flacăra s-a impus rapid, cu autoritate, în peisajul presei româneşti, cunoscând tiraje fantastice în acele timpuri – 40.000 de exemplare, la o populaţie cu mult sub 10.000.000. Era aşteptată cu nerăbdare la chioşcuri, iar cei grijulii se abonau. Se difuza şi peste hotare – 15 bani exemplarul! Era vie. Stârnea polemici. Si pleda convingător pentru unirea, prin cultură, a tuturor românilor, o fază pregătitoare pentru întregirea deplină a neamului. Totul realizat cu maxim profesionalism. Fără prejudecăţi şi parti-pris-uri. Cu dorinţa de a face mai multă lumină în jur. Fiindcă o flacără alungă bezna. De la numărul 3 este înfiinţată şi Biblioteca Flacăra, care edita cărţi, iar în 1915 se naşte Editura Şcolară Flacăra, care publica „abecedare şi cărţi de citire”.
Din cauza Primului Război Mondial revista își încetează apariția în noiembrie 1916. Pe 10 decembrie 1921 apare o serie nouă a revistei Flacăra, sub conducerea aceluiași director, liberalul Constantin Banu. Revista încearcă să-și mențină obiectivitatea și echidistanța, în paginile ei colaborând scriitori reprezentând toate curentele epocii – neoromantism, modernism, realism și simbolism -, uneori în același număr al revistei.
Un titlu de revistă precum Flacăra nu avea cum să fie ignorat de către autoritățile comuniste. Aşa că, în 1948, apare Flacăra, ca “Săptămînal de Artă și de Cultură al Uniunii Sindicatelor de Artiști, Scriitori și Ziariști”. Printre colaboratori: M. Beniuc, Eugen Jebeleanu, Nina Cassian, Geo Dumitrescu, G. Călinescu, Ov. S. Crohmălniceanu, Perpessicius, T. Vianu.
Între mai 1952 – mai 1953 Flacăra apare lunar, iar între iunie 1953 și decembrie 1957 bilunar. Este prima revistă ilustrată din România de după cel de-al Doilea Război Mondial. Din 1958 redevine săptămânal. Deşi atent cenzurate, paginile revistei reușesc să găzduiască jurnalism adevărat sau literatură de cea mai bună calitate, cu mari eforturi, ca să-și onoreze numele chiar și în acei ani grei. Din 1976 apare pe hârtie de ziar, tot săptămânal. Dintre semnăturile timpului: Camil Petrescu, Eusebiu Camilar, A. Păunescu, O. Ioanițoaia, Zaharia Stancu, Demostene Botez, D.R. Popescu, Șerban Cioculescu, G. Dimisianu, Aurel Dragoș Munteanu, Aurel Baranga, Teodor Mazilu, Pop Simion, Mircea Malița, Ioan Alexandru, Fănuș Neagu, Marin Sorescu, Mircea Micu, George Arion, Adi Cusin, Adrian Dohotaru, Tudor Octavian, Cornel Nistorescu.
Primul număr în libertate apare pe 24 decembrie ’89, purtând subtitlul “Revistă de opinie cetățenească. Ediție specială”. Începând cu numărul din 5 ianuarie 1990, redactor șef este George Arion. Prima campanie de mare succes a revistei în care fotografia a jucat un rol însemnat, are ca finalitate dărâmarea statuii lui Lenin din Piața Presei libere. Din 1991 Flacăra este editată de către Publicațiile Flacăra SA, o companie formată din membrii redacțiilor Flacăra și Rebus.
Redactorii revistei promovează valorile democrației, condamnă cu mult curaj derapajele din viața social-politică a țării, atentatele comise împotriva libertăților omului, flagelează corupția și avertizează în legătură cu acumularea unor bogății uriașe în mâinile membrilor câtorva familii. De asemenea, Flacăra sprijină orientarea pro-europeană a forțelor progresiste din țară precum și intrarea României în NATO. Din pricina atitudinii sale tranșante, revista este boicotată de către autoritățile din acel timp: publicația nu mai ajunge în provincie, pachetele de reviste fiind aruncate din tren, redacția nu mai primește hârtia de la Letea (de pildă, Almanahul Flacăra, care trebuia să apară în 1991, este tipărit în 1992), i se impune să-și reducă numărul de pagini de la 24 la 16). Orice încercare de aservire este, însă, refuzată iar revista, ca și întregul trust, își continuă până azi independența, fiind singurul trust de presă important cu un astfel de statut.
Din 1996 Flacăra redevine revistă ilustrată, color, cu apariție lunară. În octombrie 2001 are loc o schimbare radicală a conceptului grafic și o redefinire a conceptului editorial al revistei. Noul format se relansează în cadrul unui spectacol de modă (Doina Levintza) și muzică (Johnny Răducanu) desfășurat la Atheneul Român sub denumirea “Flacăra în haine noi”. Revista este tipărită în cele mai bune condiții grafice ale momentului, devenind singura revistă ilustrată de interes general din țară. Flacăra devine membru BRAT și este una dintre puținele publicații auditate la primul val SNA. Semnează, printre alții: Nicolae Manolescu, Alex. Ștefănescu, Emil Hurezeanu, Mihail Gălățanu, Tudor Călin Zarojanu, Horia Roman Patapievici.
Rebranding-ul din decembrie 2009 creează un nou concept editorial (structurarea în dosar – main story şi caiete: Zoom, Cultură şi mass-media, Lifestyle, Business) şi o formulă grafică modernă care se adresează cerinţelor cititorului actual. Informaţie în exclusivitate, opinie avizată din partea oamenilor care contează în viaţa socială şi culturală, scriitură de bună calitate, fotografii senzaţionale şi o colecţie de carte unică pe piaţa românească (fiecare număr al revistei fiind în continuare însoţit de o carte din seria Crime Scene, oferită gratuit). Un produs de presă, un produs cultural complet, pentru omul primului deceniu din mileniul trei.
Grupul “Publicaţiile Flacăra” are în portofoliu, pe lângă revista Flacăra, peste 30 de titluri: lunare, anuale, bianuale si trimestriale, majoritatea din categoria de divertisment, care asigură editurii poziţia de lider pe piaţa publicaţiilor de profil. Impreună, publicaţiile Flacăra sunt citite lunar de peste 1,5 milioane de cititori.
