Mercury360 este, pentru al doilea an consecutiv, agenţia aleasă de URSUS Breweries pentru organizarea Serbărilor Timişoreana 2010. Selecţia s-a făcut în urma unui pitch, desfăşurat în perioada 24.02.2010 – 04.03.2010, la care au mai participat alte 2 agenţii.
“Am ales şi anul acesta să mergem alături de Mercury360, întrucât propunerea făcută ne-a convins prin autencitate şi inovaţie. Şi anul acesta Mercury a venit cu o abordare complexă, integrată şi persuasivă, demonstrând încă o dată că pot reinterpreta conceptul Serbărilor într-o poveste nouă pentru consumatorii noştri. SerbărileTimişoreana reprezintă principala activitate desfăşurată pe perioada verii şi îşi doreşte să ofere consumatorilor o experienţa unică în universul brandului, memorabilă şi, în acelaşi timp, recognoscibilă.” spune Ana Maria Pipera, Jr. Brand Manager Timişoreana, manager de proiect.
Seria de evenimente Serbările Timişoreana s-a dezvoltat, începând din 2005, ca element cheie de comunicare şi interacţiune cu iubitorii brandului pe perioada verii. De la an la an, Serbările au continuat să spună povestea berii, au amintit obiceiuri, personaje, au (re)descoperit valori şi au atras numeroşi participanţi, iubitori ai mărcii Timişoreana. Numai anul trecut, peste 550.000 de fani din cele 8 oraşe vizitate în timpul celor 8 săptămâni de caravană au participat la evenimente şi au experimentat atmosfera şi specificul acestui brand cu tradiţie.
“Ne bucurăm să putem lucra în continuare pe acest proiect. Experienţa anului trecut ne responsabilizează şi mai mult anul acesta. Dezvoltarea unei noi poveşti, care să surprindă consumatorul dar care să fie proaspată şi relevantă pentru brand, a fost încă o dată o provocare pentru noi. Tradiţia de aproape 300 de ani a brandului ne oferă poveşti surprinzătoare care merită spuse la o halbă de bere Timişoreana.” spune Bianca Mereuţă, Senior Account Manager Mercury360.
În acest an, seria de evenimente Serbările Timişoreana va fi implementată în 10 oraşe. Mercury360 s-a mai ocupat de organizarea Serbărilor Timişoreana în 2009 dar şi în 2005, anul în care Festivalul de muzică Timişoreana (organizat anual începand cu 1999) s-a transformat în seria de evenimente consacrată astăzi.
La campania câştigătoare au contribuit: Liviu Ţurcanu – Group Creative Director, Adi Păsărică – Sr. Copywriter, Ionuţ Rusu – Sr. Art Director, Andrei Nedea – Art Director; Diana Şerban – Art Director, Claudia Niculae – Special Events Project Manager, Adrian Păculea – Field Marketing & Special Events Director, Răzvan Chirilov – Project Manager Field Marketing, Andreea Mangu – Production Manager, Cristina Dumitru – Account Director, Bianca Mereuţă – Senior Account Manager, Roxana Bucur – Senior Account Executive.
{mosloadposition user9} {mosloadposition user10}