· Un juriu independent din domeniul auto arbitrează în Finlanda un test pentru autovehicule comerciale uşoare
· Mercedes-Benz Vito 116 CDI obţine primul loc
· Noul Vito se comportă impresionant
Chiar şi în condiţii de ninsoare şi la temperaturi extrem de scăzute, noul Mercedes-Benz Vito a fost capabil să îşi demonstreze rezistenţa şi să se facă remarcat printre concurenţi. Ca şi în anul precedent, la invitaţia revistei auto finlandeze "Auto, tekniikka ja kuljetus", redactori-şefi din Finlanda, Suedia şi Norvegia au testat van-uri de până la trei tone.
Numeroasele criterii au fost divizate în categorii familiare precum manevrabilitatea, consumul de combustibil, capacitatea de încărcare şi performanţa, plus aspectele relevante pentru zonele reci, de exemplu pornirea la rece, încălzirea şi dezgheţarea parbrizului şi a oglinzilor.
La final, noul Mercedes-Benz Vito 116 CDI a obţinut cel mai mare punctaj şi a câştigat titlul. Succesul a fost susţinut şi de caracteristicile cu care a fost prevăzută noua generaţie de autovehicule, din septembrie 2010.
Motorul este complet nou, foarte economic şi ecologic şi impresionează prin rafinament datorită arborilor de echilibrare. Noua transmisie ECO Gear în şase trepte are o rată amplă de schimbare a treptelor, iar dinamica şi manevrabilitatea noului Mercedes-Benz Vito sunt susţinute de tracţiunea pe spate. În plus, noul Vito a beneficiat şi de o suspensie complet reproiectată şi configurată optim.
Ergonomia, confortul sporit şi atmosfera mai plăcută sunt câteva dintre aspectele definitorii ale interiorului noului Vito. Fie că este vorba despre butoanele din partea superioară a consolei centrale sau despre consola opţională modificată de pe plafon – Vito este mai funcţional ca niciodată.
Există de asemenea şi numeroase elemente de noutate în ceea ce priveşte exteriorul modelului Mercedes-Benz Vito. Noile faruri încadrează grila radiatorului, cu luminile diurne, care au propria sursă de lumină şi proiectoarele de ceaţă integrate în caroserie.
Datorită tuturor atributelor sale, noul Vito a reuşit să îi convingă pe cei care l-au testat şi să le demonstreze că fiabilitatea şi robusteţea sunt fireşti şi în condiţii extreme de iarnă.
Pentru mai multe informaţii accesaţi www.media.mercedes-benz.ro sau www.mercedes-benz.ro