· Cu ajutorul noului său serviciu online pentru presă şi bloggeri, Mercedes-Benz va transmite lansările sale prin livestream de la Salonul Auto de la Geneva 2013
· În cadrul salonului, Mercedes-Benz va prezenta în premieră mondială noile modele A 45 AMG şi C 63 AMG „Edition 507”
Între 7 şi 17 martie 2013, Mercedes-Benz va fi prezent în cadrul Salonului Auto de la Geneva, ajuns la cea de-a 83-a ediţie. Mercedes-Benz va oferi jurnaliştilor şi bloggerilor posibilitatea de a urmări prin livestream premierele şi evenimentele din cadrul Salonului.
La Salonul Auto de la Geneva 2013, Mercedes-Benz va prezenta, în premieră mondială, noile A 45 AMG şi C 63 AMG “Edition 507” şi, în premieră europeană, modele din noua generaţie a Clasei E şi E 63 AMG. În cadrul show-ului auto, o altă premieră mult aşteptată va fi noul CLA.
Conferinţele de presă Mercedes-Benz pot fi urmărite pe website-ul www.daimler.gomexlive.com. Mai mult, livestream-ul poate fi integrat uşor pe paginile online ale publicaţiilor sau pe bloguri, folosind codul embedded de pe website. În plus, Mercedes-Benz va actualiza constant pe această platformă informaţiile despre următoarele transmisii live de la Geneva.