cea de-a treia editie a testului de lumini gratuit intre 1 şi 30 noiembrie 2011
· Testul de lumini gratuit, iniţiat în România de Mercedes-Benz, a ajuns la cea de-a treia ediţie
· Verificarea şi reglarea gratuită a luminilor exterioare pentru toate autoturismele şi autovehiculele comerciale Mercedes-Benz în perioada 1-30 noiembrie 2011
· O acţiune susţinută de Parteneriatul Român de Siguranţă Rutieră GRSP România şi Fundaţia pentru SMURD
· Responsabilitate faţă de şoferii Mercedes-Benz şi comunitate: un demers menit să contribuie la scăderea numărului de accidente provocate de problemele de vizibilitate pe perioada iernii
În perioada 1-30 noiembrie 2011, Mercedes-Benz desfăşoară pentru a treia oară în România un program gratuit de verificare şi reglare a luminilor exterioare. Acţiunea va avea loc în Centrele Autorizate de Service Mercedes-Benz din ţară şi se adresează tuturor proprietarilor de autoturisme şi autovehicule comerciale Mercedes-Benz.
Testul de lumini este o acţiune iniţiată pe plan autohton în 2009 de Mercedes-Benz, prima companie auto din România care a organizat o campanie de testare a luminilor la nivel naţional. Acest demers porneşte din angajamentul companiei pentru responsabilitate şi devotamentul pentru comunitate şi siguranţa în trafic.
Pentru al treilea an consecutiv, Parteneriatul Român de Siguranţă Rutieră GRSP România susţine demersul Mercedes-Benz România. GRSP Romania este o asociaţie voluntară între mediul de afaceri, societatea civilă, instituţiile publice, şi organismele guvernamentale care împartasesc un interes comun pentru siguranţa rutieră utilizând o abordare de parteneriat.
Anul acesta, iniţiativa Mercedes-Benz România este susţinută şi de Fundaţia pentru SMURD. Această colaborare reprezintă un pas firesc după cum atât Fundaţia pentru SMURD cât şi Mercedes-Benz împărtăşesc prioritatea pentru siguranţă, responsabilitate şi grija pentru comunitate. Misiunea Fundaţiei pentru SMURD este de a îmbunătăţi calitatea vieţii persoanelor care locuiesc şi muncesc în România, prin sprijinirea dezvoltării sistemului integrat medical şi tehnic de urgenţă şi prim ajutor.
Mai mult, pentru că una dintre priorităţile Mercedes-Benz este responsabilitatea în trafic, acest demers are menirea de a creşte siguranţa în traficului din România şi de a diminua numărul de accidente, prin asigurarea unei vizibilităţi sporite în sezonul rece.
Mercedes-Benz îşi reconfirmă angajamentul faţă de conducătorii auto prin responsabilitate şi siguranţa în trafic încă din anii ’50, de când Mercedes-Benz a lansat pentru prima dată programul de testare a luminilor la nivel global.
Mai multe informaţii despre Mercedes-Benz şi despre această campanie puteţi accesa la adresele: www.mercedes-benz.ro, www.media.mercedes-benz.ro şi www.mercedes-benz.ro/TestLumini.
Mai multe informaţii despre profilul şi misiunea Fundaţiei pentru SMURD găsiţi la www.fundatiapentrusmurd.ro.
Mai multe informaţii despre Global Road Safety Partnership (GRSP) puteţi accesa pe: www.grsproadsafety.org.