• Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF), primul și cel mai mare festival din România dedicat filmului de lungmetraj, a ajuns la cea de-a XVIII-a ediție;
• Mercedes-Benz este Mașina Oficială a TIFF, pentru al 13-lea an consecutiv;
• Limuzinele Mercedes-Benz Clasa E, SUV-urile Mercedes-Benz GLC şi autovehiculele comerciale uşoare Vito şi Sprinter vor asigura transportul invitaților şi al organizatorilor pe durata festivalului;
• Noua Clasa V, apariție în exclusivitate la TIFF;
• Mercedes-Benz România va acorda, și în 2019, Premiul de Excelență pentru întreaga carieră unei personalități din lumea filmului românesc.
Parteneriatul de succes dintre Mercedes-Benz și TIFF continuă cu ocazia celei de-a XVIII-a ediții a celui mai mare festival dedicat filmului de lungmetraj din România. În acești 13 ani, Mercedes-Benz a fost Mașina Oficială a festivalului, desăvârșind experiența cinefililor și cineaștilor români și internaționali. În 2019, în intervalul 31 mai – 9 iunie, Mercedes-Benz este partenerul care îi va conduce pe participanții la TIFF.18 spre experiențe de neuitat.
„De-a lungul celor 13 ani de parteneriat, TIFF a devenit un capitol important al implicării Mercedes-Benz în sfera culturală din România, capitol construit pe respect și încredere și definit de excelența celor doi parteneri în domeniile pe care le reprezintă. Suntem încântați să fim alături de echipa TIFF la ediția de majorat și mândri de ceea ce reprezintă acest festival – un reper al cinematografiei și un catalizator cultural.”, a declarat Mirel Dediu, Corporate PR/Communications, Marketing & PR Mercedes-Benz Cars.
„Principalul obiectiv al TIFF rămâne și acum, la ediția de majorat, acela de a promova arta cinematografică și principalii ei pioni, aducând în atenția publicului larg cele mai spectaculoase și îndrăznețe filme ale momentului. Pot spune cu certitudine că, după 18 ani de TIFF, ne întâlnim cu un public tot mai numeros, foarte educat, deopotrivă versat, dar și versatil în gusturi. Îmi place să cred că TIFF-ul i-a format pe spectatori într-un anume sens, că i-a obișnuit cu filme diferite, povești din toate colțurile lumii, filme de dragoste, drame psihologice, filme provocatoare, abordări atipice. De 13 ani, Mercedes-Benz ne-a fost alături în mod activ la îndeplinirea acestei misiuni, iar colaborarea noastră este redefinită în fiecare an prin experiențele pe care liderul local al pieței auto premium le pregătește pentru invitații TIFF”, a declarat Tudor Giurgiu, director TIFF.
Experiența TIFF la bordul Mercedes-Benz
Mercedes-Benz GLC, SUV-ul care setează noi standarde atât on road, cât și off-road, și Mercedes-Benz Clasa E, cea mai inteligentă limuzină din clasa business, vor sta la dispoziția invitaților speciali TIFF pe durata celei de-a XVIII-a ediții, pentru experiențe memorabile. Flota auto a TIFF va fi completată de autovehiculele comerciale ușoare Mercedes-Benz: Vito și Sprinter, pentru suportul logistic, esențial organizatorilor.
Noul Mercedes-Benz Clasa V, lansat la nivel internațional la începutul acestui an, își va face debutul local la TIFF, conducând cu stil și eleganță invitații Mercedes-Benz. Filozofia de design a autoturismelor Mercedes-Benz a fost transpusă și la interiorul Clasei V, urmând tendința de modernitate și claritate. Datorită îmbunătăţirilor aduse, pasagerii din spate se pot bucura de un spațiu și mai generos. Astfel, o călătorie cu noua Clasa V ca VIP shuttle va semăna mai degrabă cu un tratament la spa după un zbor stresant sau după o întâlnire de afaceri.
Premiul de Excelență Mercedes-Benz
De-a lungul ultimilor zece ani, ambasadorul Mercedes-Benz, Cătălin Ștefănescu, oferă la Gala TIFF Premiul de Excelență Mercedes-Benz pentru merite artistice deosebite şi pentru contribuţia adusă cinematografiei româneşti unei personalități consacrate a filmului românesc. Până acum, au fost distinși cu acest premiu: Mircea Albulescu (2009), Liviu Ciulei (2010), Lucian Pintilie (2011), Iosif Demian și Helmut Sturmer (2012), Luminița Gheorghiu (2013), Florin Zamfirescu (2014), Marin Moraru (2015), Carmen Galin (2016), Tora Vasilescu (2017) și Dan Nuțu (2018).
Programul „10 pentru FILM”, susținut de Mercedes-Benz
Programul dedicat celor mai talentați actori de teatru, pregătiți să pășească în lumea filmului, „10 pentru FILM”, continuă și în 2019, cu sprijinul Mercedes-Benz. 10 dintre cei mai talentaţi actori de pe scenele din ţară sunt prezentaţi anual, în cadrul TIFF, profesioniştilor din lumea filmului şi publicului, în cadrul Zilelor Filmului Românesc.
Programul, ajuns la a opta ediție, îşi propune să promoveze noi artiști în filmul românesc. „10 pentru FILM” îi vizează pe actorii care s-au remarcat în teatru, dar care nu au avut până acum şansa afirmării pe marile ecrane.
Mai multe informații despre Mercedes-Benz sunt disponibile online la: www.mercedes-benz.ro și www.media.mercedes-benz.ro.