· Între 6-8 martie, la întâlnirea de Cupa Davis România – Israel, de la Sibiu, Mercedes-Benz Romȃnia, cu sprijinul Ţiriac Auto, a pus la dispoziţia organizatorilor şi jucătorilor mai multe modele Clasa C, Clasa E, Clasa M și Noul Vito.
· La această întâlnire din cadrul Cupei Davis, România a câștigat partida cu scorul de 5-0.
· Mercedes-Benz România și Federaţia Română de Tenis au încheiat un parteneriat oficial anul trecut, însă compania germană este un susținător cu tradiție al sportului alb, atât la nivel internațional, cât și în România.
Meciul de Cupa Davis dintre echipele României și Israelului, din primul tur al Grupei 1, Zona Euro/Africană, a avut loc la Sibiu, în perioada 6-8 martie. Rezultatul meciului a fost 5-0.
Partida s-a desfăşurat după sistemul cel mai bun din cinci meciuri. Primele două meciuri de simplu au fost programate vineri, 6 martie, meciul de dublu s-a jucat sâmbătă, 7 martie, iar duminică, 8 martie, s-au disputat celelalte două meciuri de simplu. La meciurile de tenis a asistat și președintele României, Klaus Iohannis.
În calitate de partener oficial al acestei competiții, Mercedes-Benz România, cu sprijinul Țiriac Auto, a oferit organizatorilor 6 autoturisme – modelele Clasa C, Clasa E, Clasa M, precum și Noul Vito. Acestea au stat la dispoziția sportivilor și oficialităților pe toată durata meciurilor, echipa Israelului beneficiind de confortul și siguranța Noului Vito pe drumul de la București către Sibiu și retur.
„Voința de a câștiga, dorința de a reuși, motivația de a atinge potențialul maxim, acestea sunt cheile care deschid ușa excelenței, atât în tenis, cât și în industria auto. Precizie, ritm, putere: elementele fundamentale ale tenisului sunt argumentele asocierii Mercedes-Benz cu acest sport în România. Este o onoare să fim în continuare alături de reprezentanții de renume ai tenisului internaţional şi în cadrul turneului Cupa Davis”, declară Boris Billich, CEO & Preşedinte al Mercedes-Benz România.
Echipa României a fost formată din jucătorii Adrian Ungur, Marius Copil, Horia Tecău şi Florin Mergea, iar căpitanul nejucător a fost Andrei Pavel. Echipa este aceeași ca și cea care a învins toamna trecută, la Bucureşti, naţionala Suediei.
La rândul său, echipa Israelului a fost alcătuită din jucătorii Dudi Sela, Bar Tzuf Botzer, Edan Leshem, Jonathan Erlich, căpitanul nejucător fiind Eyal Ran. Cele două echipe se întâlnesc pentru a patra oară, România câștigând toate cele trei confruntări anterioare, însă precedenta confruntare s-a desfășurat în 1971. Echipa României va juca împotriva Slovaciei, pentru calificarea în play-off-ul Grupei Mondiale.
În calitate de partener al acestei competiţii, Mercedes-Benz România, cu sprijinul Ţiriac Auto, a oferit organizatorilor mai multe modele Clasa C, Clasa E, Clasa M și Noul Vito.
Mercedes-Benz Clasa C este de referinţă în segmentul său, prin dotări tehnice inovatoare. Cu un design aerodinamic şi un interior ultra-luxos, noua Clasă C este un simbol al confortului, rafinamentului şi eleganţei.
Clasa E de la Mercedes-Benz este un trendsetter atunci când vine vorba de tehnologiile pe care le înglobează, iar acest lucru este reflectat şi în designul maşinii.
Beneficiind de numeroase puncte forte ale designului exterior, importante valori intrinseci şi un maximum de beneficii cu costuri reduse, noul Mercedes-Benz Vito este un autovehicul comercial uşor versatil şi un adevărat profesionist, în segmentul de autovehicule comerciale. În plus, Vito dispune de o masă maximă admisă între 2.5 şi 3.2 tone. Deși are o sarcină utilă record, costurile de întreţinere sunt neaşteptat de mici. Noul Vito este primul autovehicul din clasa sa care dispune de variante de tracţiune spate, tracţiune integrală și tracţiune faţă. Noul Vito dispune de până la opt airbaguri, în cazul Vito Tourer, şi un nou sistem de asistenţă.
Prima colaborare dintre Mercedes-Benz România şi Federaţia Română de Tenis a avut loc în anul 2011, în cadrul întâlnirii de Cupa Davis România – Cehia. În 2012, Mercedes-Benz România a sprijinit turneul feminin BCR Open România, iar în 2014 a fost partener la meciul de Cupa Davis România – Suedia.
Mercedes-Benz România a devenit partener oficial al Federaţiei Române de Tenis în luna martie a anului trecut, când a încheiat încă două parteneriate importante și cu Federaţia Română de Nataţie şi Pentatlon Modern şi cu Fundaţia Olimpică Română.
Mai multe informaţii despre Mercedes-Benz sunt accesibile online la: www.media.mercedes-benz.ro şi www.mercedes-benz.ro.