Cea de-a 11-a ediție a conferinței de afaceri Zilele Biz aduce pe scenă câteva dintre cele mai influente personalități culturale și de business din România, alături de vizionari și leaderi care conduc afaceri românești cu prezență internațională și de mentori care vor arăta cum și ce trebuie schimbat in acțiune, comportament și gândire pentru a reuși. La Zilele Biz avem speakeri inspiraționali, practicieni de top, speakeri vizionari și mentori.
Între speakerii inspiraționali se numără Mircea Cărtărescu, cel mai vândut autor român, care va vorbi despre Români și Romania, așa cum sunt ei văzuți în scrierile altor autori. Antropologul Vintilă Mihăilescu evaluează ce ne motivează și valorile în care credem și care ne definesc ca națiune. Aneta Bogdan, cel mai reputat specialist în branding din România și un vorbitor de o carismă excepțională, va capta audiența zilei de Antreprenoriat iar Octavian Bellu, cel mai titrat antrenor român, va vorbi despre cum susții performanța în condiții adverse.
Practicienii de top ai Zilelor Biz sunt acei specialiști care au realizat performanțe excepționale pe parcursul carierei. Între aceștia, menționăm pe: Bogdan Naumovici – poate cel mai (re)cunoscut om din publicitatea româneasca, Mișu Negritoiu – Chairman ING Bank, Bogdana Butnar – unul dintre cei mai dinamici oameni din online-ul românesc și John Holm, profesor în cadrul Maastricht School of Management.
Viziunea creează viitorul. Avem ca speakeri la Zilele Biz leaderi ai companiilor care au știut ieri ce se va întâmpla mâine, între care: Google, Microsoft, Samsung. Dintre leaderii companiilor românești, l-am invitat pe Florin Talpeș, cel care a transformat Softwin într-o multinațională și a creat cel mai cunoscut brand al IT-ului românesc. Aceștia sunt doar câțiva dintre speakerii vizionari pe care îi vom întâlni între 12 și 16 noiembrie la Hotel Howard Johnson.
Și, nu în ultimul rand, avem mentorii. Aceștia au bătut deja drumul, știu unde sunt obstacolele și ne pot fi modele. I-am invitat, între alții, pe Sorin Psatta, Integrated Communication Director la BBDO și profesor la Universitatea București, pe Dragoș Anastasiu, Președinte Eurolines și unul dintre protagoniștii emisiunii ‘Arena Leilor’, pe Radu Enache, Președinte & CEO, Continental Hotels, și pe mulți alți antreprenori și consultanți. Vezi aici intreg programul evenimentului.
{mosloadposition user9}