a distincţiilor PCB Technology Leadership
Continuând tradiţia de promovare şi recunoaştere a talentului proiectanţilor de circuite imprimate (PCB), compania Mentor Graphics a anunţat câştigătorii celei de-a 19-a ediţii anuale a competiţiei Technology Leadership Awards. Cea mai veche competiţie de acest tip s-a bucurat anul acesta de un număr record de participanţi din: Germania, Elveţia, China, Norvegia, Singapore, Austria, Canada, Korea, India, Israel, Portugalia şi Marea Britanie.
Experţii din domeniu au evaluat un număr mare de proiecte înscrise la cele şapte categorii ale competiţiei, ce reprezintă o gamă variată de industrii: Calculatoare PC şi periferice; Electronice de consum şi dispozitive handheld; Control industrial, panouri de comandă, sisteme de securitate, aparatură medicală; Militar şi Aerospaţial; Switch-uri de telecomunicaţii, servere de reţea, staţii de bază şi calculatoare mainframe; Transport şi auto şi Cel mai bun proiect prezentat în concurs (Best overall design).
“Mentor Graphics acordă o importanţă deosebită comunităţii proiectanţilor de sisteme PCB, iar competiţia aceasta oferă oportunitatea recompensării celor mai inovatori şi talentaţi proiectanţi din întreaga lume”, spune Henry Potts, vicepreşedinte şi director general al diviziei de proiectare de sisteme din cadrul Mentor Graphics. “Ediţia din anul acesta s-a evidenţiat prin creşterea semnificativă a complexităţii lucrărilor prezentate, care au inclus proiectare de mare viteză, densitatea pinilor şi nivelurile acestora, precum şi producţia avansată de PCB-uri, de tipul microvias. Acest lucru demonstrează importanţa investiţiilor făcute în tehnologii de proiectare inovatoare care le permit proiectanţilor să depăşească problemele cu care se confruntă şi să realizeze într-un timp mai scurt produse electronice competitive”.
Juriul a fost format din: Pete Waddell, preşedinte, UP Media Group; Rick Hartley, consultant în domeniu; David Wiens, director al diviziei Mentor Graphics de proiectare şi dezvoltare; Happy T. Holden, specialist în tehnologie în cadrul diviziei de proiectare de sisteme din cadrul Mentor Graphics; Gary Ferrari, consultant.
“Mă bucur că am făcut parte din juriul celei mai prestigioase competiţii de proiectare a circuitelor imprimate din domeniul automatizării proiectării electronice. În ultimii patru ani am constatat o creştere exponenţială în calitatea şi complexitatea proiectelor”, a declarat Waddell. “A fost o onoare şi o provocare pentru mine să contribui la selectarea celor mai bune lucrări şi a celor mai buni proiectanţi din întreaga lume. Varietatea abordărilor continuă să mă impresioneze. Desemnarea câştigătorilor a fost foarte dificilă şi consider că toţi participanţii meritau să fie premiaţi”.
Anul acesta, distincţia Best Overall Design a fost acordată echipei de la Siemens AG Austria, care a prezentat o platformă reconfigurabilă de prelucrare a semnalului FPGA pe PCI-X. La realizarea proiectului au fost utilizate aplicaţiile Mentor Graphics Board Station RE, HyperLynx® şi AutoTherm®.
La celelalte categorii premiile au fost obţinute de:
· Qualcomm Inc., la categoria Electronice de consum şi dispozitive handheld, pentru proiectul “RUMI II, card de emulare a cipului Mobile Station Modem (MSM)”
· Gage Applied Technologies Inc., la categoria Control industrial, panouri de comandă, sisteme de securitate, aparatură medicală, pentru proiectul “Digitizări de mare viteză ale iepurelui”
· L-3 Communications, la categoria Militar & Aerospaţial, pentru proiectul “XFUSION, model de comutare hibrid CCA”
· Fujitsu-Siemens, la categoria PC-uri şi Periferice, pentru proiectul “Placă de bază pentru PC-urile de afaceri”
· IBM Zurich Research Laboratory, la categoria Switch-uri de telecomunicaţii, servere de reţea, staţii de bază şi calculatoare mainframe, pentru proiectul “Controller pentru un switch optic de înaltă performanţă cu 64×64 porturi”
· AVL List GmbH, la categoria Transport şi Auto, pentru proiectul “Dual gigabit, concentrator (interfaţă de comunicare şi control de mare viteză) Ethernet”
{mosloadposition user10}