Conform studiului „Tendințe și provocări în HR 2020” realizat de Valoria în parteneriat cu BusinessMark și Undelucram.ro, 64% dintre companii spun că cea mai importantă provocare strategică de la nivelul funcției de HR din acest an a fost menținerea unui nivel ridicat de implicare a angajaților, în condițiile în care munca la distanță a devenit ”noul normal” în numeroase industrii.
Anul 2020 a pus echipele de HR la încercare prin presiunea puternică pe care a creat-o în plan administrativ, în comunicarea cu echipa, în implementarea măsurilor de siguranță sanitară, etc. Principalele arii din HR pe care respondenții le consideră ca fiind cele mai afectate de impactul schimbărilor aduse de pandemie în 2020 sunt: Recrutarea (32%), Implicarea Angajaților (28%) și zona de Compensații & Beneficii (27%), la egalitate cu Digitalizarea (27%) care a accelerat.
Rezultatele studiului arată că a crescut de la 13% în 2018 la 17% în 2020 procentul companiilor care au funcția de HR orientată strategic pe creșterea brandului de angajator, pe experiența angajaților, care se ocupă de planurile de succesiune în top management și este puternic conectată la mediul de business.
Mai mult, procentul companiilor în care funcția de HR folosește tehnologia pentru a colecta și analiza toate informațiile care să îi permită să propună predictiv cea mai bună poziționare a companiei din punct de vedere HR pentru următorii 2-3 ani a crescut de a 5% în 2018 la 11% în 2020.
O altă veste bună este creșterea procentului companiilor în care funcția de HR este orientată pe îndeplinirea cerințelor legislative legate de personalul companiei dar și pe atragerea, retenția, trainingul și motivarea angajaților, de la 19% în 2018 la 28% în 2020, în același timp în care procentul companiilor care au funcția de HR orientată doar pe îndeplinirea cerințelor legislative legate de personalul companiei (angajare, salarizare, ITM, protecția muncii, etc.) scade de la 63% în 2018 la 44% în 2020.
„Provocările strategice pentru funcția de HR și nivelul de pregătire al celor responsabili, eficiența practicilor în atragerea, retenția, și recompensarea angajaților, automatizarea proceselor și măsurarea performanței funcției de HR, competențele relevante pentru un profesionist în HR sunt măsurate în studiul Tendințe și provocări în HR. Acest studiu pune întrebările la zi privind evoluția profesiei și oferă răspunsurile profesionistului de HR despre cine este, ce face, cum cooperează cu top managementul companiei”, spune Elena Badea, Managing Director al companiei de consultanță Valoria.
Provocări strategice al funcției de HR
În anul 2020, principalele trei provocări strategice cu care s-au confruntat companiile din România la nivelul funcției de HR sunt: menținerea unui nivel ridicat de implicare a angajaților (scor de importanță: 8,91 din 10), retenția angajaților cu potențial ridicat și a celor cu performanțe deosebite (8,77) și managementul proceselor de re-design organizațional pentru o mai bună adaptare la schimbările din piață (7,58).
Un aspect remarcabil este faptul ca primele trei locuri din topul importanței sunt aceleași cu cele din topul nivelului de pregătire, chiar dacă ordinea lor este ușor diferită: managementul proceselor de re-design organizațional pentru o mai bună adaptare la schimbările din piață (8,42), menținerea unui nivel ridicat de implicare a angajaților (8,18), retenția angajaților cu potențial ridicat și a celor cu performanțe deosebite (7,84). Acesta este un element care arată o bună aliniere între strategie și tactici.
”În anul 2020, angajații au avut mai mult ca oricând nevoie să li se creeze un mediu de comunicare autentică și de cooperare pentru ca ei să performeze, iar compania să fie profitabilă. Condițiile în care aceștia își desfășoară activitatea, cultura și valorile companiei, dar și tehnologia influențează gradul de implicare al angajaților și activitatea de HR. În România, digitalizarea funcției de HR și-a mutat centrul de greutate înspre automatizarea proceselor, pentru ca specialiștii de HR să se ocupe preponderent de oameni”, spune Costin Tudor CEO și fondator al platformei Undelucram.ro, cea mai mare comunitate online dedicată angajaților din România.
Provocări la nivelul practicilor de HR
La nivelul practicilor de HR, pe primul loc în 2020, pentru 65% dintre companii, se află găsirea de angajați cu competențe din ce în ce mai specializate, urmată pe locul al doilea de dezvoltarea următoarei generații de lideri (52%) și, pe locul al treilea, de retenția angajaților (44%).
Cele mai importante acțiuni cheie care ar putea fi implementate pentru a oferi o dimensiune mai strategică funcțiunii de HR în următorii 3 ani sunt: actualizarea strategiilor de HR pentru a asigura alinierea cu obiectivele de business care evoluează continuu (menționată de 64% dintre respondenți), investirea în dezvoltarea angajaților din HR (menționată de numai 38%) și măsurarea efectelor specifice a programelor de HR (33%).
În 2020, competențe considerate ca fiind cele mai importante pentru un profesionist de HR (de la nivel de expert în sus) sunt următoarele: comportamentul etic (scor: 9,52 din 10), inteligența socială (scor: 9,42) și comunicarea asertivă (scor: 9,28). Este de remarcat faptul că toate scorurile se regăsesc în a treia quartilă a seriei de date a scorurilor, ceea ce indică o dată în plus importanța acestora.
Automatizarea funcției de HR
În ultimii ani funcția de HR a început să facă trecerea de la un rol tranzacțional, consacrat, la unul transformațional, cu un aport cu adevărat strategic pentru companie. În această evoluție un aport important îl are tehnologia, care preia povara proceselor rutiniere de pe umerii echipei de HR, iar în 2020, 43% dintre companiile respondente spun că au o soluție de automatizare a proceselor de HR. Mai mult, Dintre companiile respondente, 51% consideră că utilizarea tehnologiei în HR este de importanță crescută pentru măsurarea performanței (ROI) departamentului, 12% cred că este doar oarecum importantă, în timp ce 26% consideră că este un element cheie cu importanță critică.
Dacă 79% dintre companiile respondente spun că folosesc programe software pentru salarizare, numai 29% au programe software pentru managementul cursurilor și perfecționării angajaților. Rezultatele studiului arată că doar 14% utilizează software pentru managementul programelor de compensații și beneficii, dar 40% spun că au soft pentru recrutare, iar 48% spun că au programe software pentru managementul performanței angajaților.
“Acordăm o importanță ridicată resurselor umane și am organizat peste 30 de evenimente dedicate specialiștilor de HR din România. Considerăm oportună realizarea, împreună cu partenerii, a studiului “Tendințe și provocări în HR” care arată percepțiile managerilor de resurse umane și a executivilor de top asupra provocărilor funcției de HR. În contextul actual, specialiștii de HR, alături de top management, joacă un rol esențial în transformarea modului de lucru al companiilor. Ediția 2020 arată că organizațiile sunt preocupate de digitalizare, să dezvolte leadership-ul si competențele de conducere pentru manageri în contextul lucrului de acasă, să asigure employee experience și un engagement ridicat al angajaților, o cultură organizațională, o retenție bună, dar și acces la talente. Rezultatele arată că susținerea HR-ului de către top management este foarte importantă pentru a face față provocărilor strategice ale organizației”, spune Daniel Drăgan, Managing Partner, BusinessMark.
Despre studiu
Studiul sondează percepțiile directorilor executivi din top managementul companiilor și ale directorilor de HR cu privire la provocările strategice care stau în fața funcției de HR în anul 2020. Chestionarul, la care s-au primit 247 de răspunsuri, a fost aplicat în perioada 6.10.2020 – 13.11.2020. Raportul prezintă analiza cumulativă a rezultatelor ediției 2020, dar și datele comparative ale răspunsurilor directorilor generali și a celor de HR.
21% dintre respondenți provin din companii cu cifra de afaceri mai mare de 100 de milioane EUR, 15% din companii cu cifră de afaceri între 50-100 milioane EUR, 12% din companii cu cifră de afaceri între 10-50 milioane EUR, 22% cu cifra de afaceri între 1-10 milioane EUR și 30% sub 1 milion de EUR cifră de afaceri. 56% dintre respondenți au funcția de HR Director/HR Manager/HR Business Partner, 17% sunt din top management, iar 27% au alte funcții. Studiul a fost realizat în colaborare cu BusinessMark și Undelucram.ro.