“Mi-aş dori ca acel club al groazei, al durerii şi al disperării SĂ DEVINĂ UN MEMORIAL”.
Aşa începe scrisoarea Oanei, sora lui Cătălin Alexandru Simion, dispărut în incendiul de la Club Colectiv.
Agenţia Naţională de Presă AGERPRES se alătură şi susţine demersurile pentru ca acest memorial să devină realitate, deschizând o secţiune specială în site-ul public www.agerpres.ro, unde se vor aduna opiniile tuturor celor care vor să aibă un cuvânt de spus în acest caz.
Astfel, timp de trei luni, în perioada 30 noiembrie 2015 – 29 februarie 2016, vom lansa un set de întrebări publicului nostru şi în special celor dintre dumneavoastră care fie sunt implicaţi în mod direct, fie doresc să schimbe ceva în urma accidentului din clubul Colectiv, urmărind ca astfel să facem publice vocile care vor putea transforma acest proiect în realitate.
#MemorialColectiv este hashtagul sub care se vor aduna materialele jurnalistice, răspunsurile şi dezbaterile ulterioare şi care va reuni toate propunerile de realizare a unui simbol în memoria celor dispăruţi.
Invităm totodată instituţiile media, bloggerii şi formatorii de opinie să se alăture proiectului de realizare a unui Memorial Colectiv, alături de arhitecţi, psihologi, sociologi, istorici, reprezentanţi ai autorităţilor şi apropiaţi ai victimelor.
Întrebările AGERPRES care se regăsesc şi în chestionarul de pe pagina oficială de facebook a agenţiei sunt:
1. Cum priviţi realizarea unui Memorial Colectiv, ca simbol împotriva uitării?
2. Cum vă imaginaţi acest Memorial Colectiv? Ar trebui realizat la locul tragediei sau în alt loc?
3. Având în vedere situaţia spaţiului în care îşi desfăşura activitatea clubul Colectiv, cine şi în ce măsură credeţi că ar trebui să se ocupe de proiectarea şi construcţia unui Memorial Colectiv, inclusiv de găsirea resurselor financiare necesare: statul român sau organizaţiile neguvernamentale?
4. Ce motto credeţi că ar trebui să definească acest Memorial?
5. Care consideraţi că ar trebui să fie cea mai importantă învăţătură deprinsă după vizitarea Memorialului Colectiv?
Echipa AGERPRES aşteaptă răspunsurile dumneavoastră pe adresa de e-mail memorialcolectiv@agerpres.ro. Acestea vor fi publicate periodic în site-ul public www.agerpres.ro, la secţiunea specială. Vă rugăm, de asemenea, ca atunci când răspundeţi, să precizaţi numele, prenumele, vârsta dumneavoastră şi localitatea de unde ne scrieţi.
„Scriu acest mesaj în memoria fratelui meu, Cătălin Alexandru Simion, dispărut în incendiul din Clubul Colectiv, în memoria tuturor celorlalte victime dispărute în aceeaşi seară, în memoria celor care au obosit să lupte şi care, după zile de inimaginabilă agonie, au ales să adoarmă, scriu pentru zecile de familii care, cu inima deschisă, ar face oricând un schimb cu cei aflaţi dincolo, scriu pentru cei care acum se zbat între viaţă şi moarte şi pe care îi rog, dar ÎI ROG, ÎI IMPLOR, să rămână aici, printre noi, să nu mai plece, aici e mai greu, aşa este, dar să rămână aici, lângă ai lor, aici poţi să alinţi faţă desfigurată a unui copil, soţ sau prieten, aici poţi să atingi o mâna arsă, aici poţi măcar prin dragoste să alini, un pic, suferinţa cuiva. Cei duşi dincolo nu mai pot simţi asta.
Nu scriu că să îmi plâng cumva durerea mea, a părinţilor mei sau a celor care l-au cunoscut şi l-au iubit pe fratele meu. Scriu pentru că am convingerea că, undeva, ceva trebuie să se schimbe. Nu, să nu credeţi că vreau să transmit vreun mesaj dintre acelea pe care trebuie să le suportăm zilnic la televizor.
Dar mi-aş dori că acel club al groazei, al durerii şi al disperării SĂ DEVINĂ UN MEMORIAL.
Nu un memorial al suferinţei celor care ne plângem morţii, noi pentru asta avem crucile pe care le mângâiem şi le îmbrăţişăm că şi cum ar fi cei dragi.
Un memorial al consecinţelor răului pe care putem să-l facem, un memorial al consecinţelor nepăsării, suficienţei, incompetenţei şi inconştienţei.
Un memorial care să ne amintească, în orice moment, că poate şcoala unde ne trimitem copiii nu e chiar atât de sigură, că cinema-ul în care intrăm să vedem un film ne-ar putea fi mormânt, că stadionul unde mergem să vedem un meci ar putea fi ultimul lucru pe care îl vedem.
EU AM DE GÂND SĂ LUPT PENTRU ASTA!
Nu cred că vreau acum să dau verdicte şi să condamn pe cineva, nici nu cred că voi vrea să fac asta vreodată, dar îmi amintesc cum cineva spunea, la un moment dat, la priveghiul fratelui meu, cum că patronii ar trebui arşi de vii, că să plătească!
NU! Nu asta e calea pe care trebuie să o urmăm, nu trebuie să fie o vânătoare de vrăjitoare, eu nu m-am gândit niciun moment la asta. A fost suficientă suferinţă, care oricum, nu pare să se mai sfârşească.
Toţi, într-un fel sau altul, PUTEM să facem ceva astfel încât asemenea tragedii să nu se mai întâmple vreodată.
Oricine mă poate sprijini în vreun fel în demersul meu de a transforma acel club într-un memorial e binevenit.
SĂ NE RUGĂM PENTRU VICTIMELE ŞTIUTE ŞI NEŞTIUTE !!!”
Oana Cîrjan
