Mega Image inaugurează o nouă cantină socială dedicată sprijinirii persoanelor defavorizate, prin intermediul căreia vor fi oferite gratuit mese calde copiilor din sectorul 5, cartierul Ferentari. Situată pe Calea Ferentari 72, bloc 20, parter, cantina a fost ridicată de la zero de Mega Image, în urma unei investiții de peste 200.000 de euro, care acoperă construcția, utilizarea și dotarea cantinei.
Cantina socială are o capacitate de 60 de locuri, iar pentru început beneficiarii vor fi cei 33 de copii din cadrul Centrului Social Comunitar Ferentari, parte dintr-un program de servicii sociale integrate, oferit de DGASPC sector 5. Cantina va fi deschisă și disponibilă și pentru alți copii din sectorul 5, dacă se încadrează la servicii sociale și devin beneficiarii programului de servicii sociale integrate: ajutor la teme, ateliere creative pentru copii, consiliere și masă caldă la cantină.
Ținând cont de cantitățile foarte mari de alimente care sunt risipite în România, în timp ce comunități întregi din zone defavorizate sau subdezvoltate au nevoi acute de alimente, managementul risipei alimentare a devenit o prioritate pentru Mega Image, iar această inițiativă vine în ajutorul acestora și este parte activă din strategia de sustenabilitate a companiei, Un pas mai departe. Construcția și echiparea cantinei a fost doar primul pas pentru a facilita accesul persoanelor defavorizate la o masă caldă, iar în continuare Mega Image va susține activitatea acesteia prin furnizarea periodică de produse. Crearea unei infrastructuri prin care se poate facilita accesul la o masă caldă și pot fi redirecționate alimente pentru consumul uman este un pas important în reducerea risipei alimentare.
„Suntem alături de comunitățile din care facem parte prin toate activitățile pe care le desfășurăm. Încă de acum trei ani, de când am inaugurat prima cantină socială, venim în sprijinul persoanelor vulnerabile cu alimente și mese calde. Prin noua cantină socială, copiii din familiile defavorizate din sectorul 5, vor putea servi zilnic o masă caldă, într-un spațiu dotat modern”, spune spune Adrian Nicolaescu, VP marketing, comunicare, e-commerce și sustenabilitate Mega Image.
Începând din 2019, Mega Image susține Cantina Socială Parohia Costeasca pentru persoanele cu venituri mici. Este prima cantină socială susținută de Mega Image atât cu donații pentru utilarea acesteia, precum și cu donații constante de produse de bază pentru pregătirea meselor. Cantina poate asigura o masă caldă zilnic pentru aproximativ 100 de persoane fără posibilități materiale.
Astăzi, ne bucurăm că o nouă cantină socială din București a fost inaugurată, cu susținerea Mega Image.
În cadrul evenimentului de lansare, copiii au primit din partea Mega Image ghiozdane, penare, sticle colorate pentru apă și dulciuri. În plus, retailerul va continua să susțină și noua cantină prin donații de alimente de bază, dar și prin redirecționarea alimentelor pentru a preveni risipa alimentară.