- Serviciile medicale oferite sunt gratuite și vor fi puse la dispoziția locuitorilor din Vlădeni și Movileni, (județul Iași) și Puiești (Vaslui) prin intermediul Unității Medicale Mobile MedLife.
- Locuitorii pot beneficia de un screening general – o consultație, un set de analize, EKG și ecografie abdominală.
- Este cea de-a doua etapă în care MedLife se deplasează în zone izolate sau cu deficit ridicat în ceea ce priveste asistența medicală pentru a facilita accesul la astfel de servicii în regim de gratuitate. În prima etapă MedLife a oferit astfel de servicii localnicilor din comune izolate din Brașov, Prahova și Buzău.
MedLife continuă proiectul Caravana de Sănătate și vine în sprijinul comunităților defavorizate din zona Moldovei oferind gratuit servicii medicale prin intermediul unității mobile, în perioada 9-14 mai.
Printr-o inițiativă comună cu Asociația Zi de Bine, MedLife va deplasa clinica mobila împreună cu personal medical specializat în zone rurale, în vederea acordării de servicii medicale. Astfel, pacienții pot beneficia de un screening general gratuit – consultație, un set de analize, EKG și ecografie abdominală în maximum 30 de minute.
Unitatea Medicală Mobilă va fi prezentă în localitățile Vlădeni și Movileni din Iași și Puiești din Vaslui, timp în care specialiștii MedLife vor fi la dispoziția localnicilor pentru investigații medicale gratuite.
Clinica are dotări de top și include două cabinete de consultații multidisciplinare, un laborator medical mobil, compartiment de imagistică medicală, un punct de recoltare, o sală de așteptare și un grup sanitar.
„Peste 500 de localități din România nu au medici de familie, iar 4,7 % dintre români raportează nevoi medicale nesatisfăcute, comparativ cu o medie de 1,7 % în UE având drept cauze distanța prea mare până la prima unitate medicală, costurile serviciilor medicale, perioada lungă de așteptare până la interacțiunea cu personalul medical. Dar grija pentru pacient nu mai trebuie să fie delimitată de spațiul spitalului. Pornim din nou la drum împreună cu Asociația Zi de Bine de această dată, să facem bine mici părți din România, o Românie incomplet conectată la servicii medicale de bază. Este totodată un manifest al felului în care una din valorile MedLife – grija – devine palpabilă și transmisibilă în comunitate”, a declarat Mihai Marcu, Președinte al Grupului MedLife.
“Prin intermediul partenerilor noștri de la Asociația Zi de Bine vedem o altfel de hartă a României. Multe localități fără acces la servicii medicale elementare, comunități întregi care nu au fost consultate de ani de zile. MedLife suprapune acestei hărți, o alta – a unei Românii în curs de revenire/de însănătoșire. Împreună creăm cadrul perfect de acțiune, pe un traseu care pornește de la educație, prevenție eficientă pâna la tratamente mai bune”, a precizat Melania Medeleanu, membru fondator Asociația Zi de Bine.
În mai puțin de un an de la lansare proiectului Caravana de Sănătate, Clinica mobilă MedLife a parcurs peste 5.000 de km, a investigat, consultat, testat gratuit peste 3.000 de persoane, prin acțiuni care au vizat accesul la servicii medicale pentru categoriile defavorizate din localități izolate, acțiuni în contextul pandemiei dedicate personalului medical din prima linie, copiilor care și-au pierdut părinții din cauza COVID, pacienților cu boli cronice, intervenții în cadrul festivalurilor sau la sediul companiilor, dar și asistență medicală în sprijinul refugiațiilor din Ucraina.