Clinica include un număr de 21 de cabinete medicale, iar de anul viitor va oferi și servicii medicale în regim de spitalizare de zi
MedLife, liderul pieței de servicii medicale private din România, anunță deschiderea celei de-a doua clinici de mari dimensiuni din Timișoara. Hyperclinica MedLife Timișoara este cea mai mare clinică privată din oraș și oferă pacienților investigații și tratamente pentru 26 de specialități medicale, distribuite în 21 de cabinete. Clinica oferă sub același acoperiș servicii integrate de ambulator, imagistică și laborator, iar începând de anul viitor va pune la dispoziția pacienților și servicii medicale în regim de spitalizare de zi.
Noua unitate este rezultatul unei investiții de 1.000.000 de euro, iar printre specialitățile medicale pe care pacienții le pot accesa aici se numără boli infecțioase, cardiologie, chirurgie estetică și reparatorie, chirurgie generală, dermatovenerologie, gastroenterologie, ginecologie, medicină internă, oftalmologie, ORL, ortopedie, pneumologie. De asemenea, clinica include o sală de mici intervenții chirurgicale, un departament specializat de pediatrie, ce cuprinde servicii de cardiologie și chirurgie pediatrică, dar și un departament de dermatologie, dotat cu echipamente moderne și tehnologii revoluționare pentru tratamentul diferitelor afecțiuni ale pielii: tratarea vergeturilor, corectarea cicatricelor cauzate de acnee, arsuri, excizii chirurgicale, estomparea ridurilor și a liniilor fine, atenuarea vizibilității vergeturilor și a celulitei.
„În urmă cu șapte ani inauguram prima clinică de mari dimensiuni în Timișoara. În tot acest interval ne-au trecut pragul peste 670.000 de clienți, numărul acestora, deopotrivă cu cel al companiilor client, fiind în continuă creștere. Acest trend ne-a încurajat să ne extindem și să deschidem cea de-a doua clinică de mari dimensiuni – Hyperclinica MedLife Timișoara de pe bulevardul Eroilor de la Tisa. În perspectivă, ne propunem să diversificăm și mai mult soluțiile cu care venim în întâmpinarea nevoilor pacienților noștri, dovadă fiind faptul că în urmă cu o lună am anunțat procesul de achiziționare a pachetului majoritar din banca de celule stem Stem Cells Bank din Timișoara”, a spus Mihai Marcu, Președinte al Consiliului de Administrație MedLife.
În cadrul Hyperclinicii MedLife Timișoara, pacienții pot accesa pe baza trimiterii de la medicul de familie, următoarele specialități, decontate de CAS: dermatologie, ORL, cardiologie, pediatrie, gastroenterologie, neurologie, medicină internă.
Hyperclinica MedLife Timișoara este dispusă pe două niveluri și are o suprafață totală de 1.600 de metri pătrați, la care se adaugă un spațiu de parcare generos și o suprafață verde. Echipa medicală este formată din peste 60 de medici și personal de suport. Clinica este situată pe Bd. Eroilor de la Tisa nr. 28 și funcționează de luni până vineri între orele 07:00 și 20:00 și sâmbăta, între orele 08:00 și 14:00. Pentru informații și programări, pacienții pot accesa numărul de call center 0256/960.
Odată cu această deschidere, MedLife ajunge la un număr de două hyperclinici în Timișoara, prima dintre acestea fiind inaugurată în anul 2008, pe Bd. General Ion Dragalina nr. 37 A. Pe lângă cele două hyperclinici, MedLife deține un laborator în Timișoara și mai este prezentă în județul Timiș cu un centru medical la Lugoj și un punct de recoltare la Reșița.
De la deschiderea primei hyperclinici și până în prezent, MedLife a deservit peste 670.000 de clienți plătitori și un portofoliu de peste 200 de companii care au beneficiat de pachete de prevenție medicală. De asemenea, în tot acest interval, compania a procesat peste 1,7 milioane de analize, probabil cel mai mare volum de teste medicale din regiune.
MedLife a inaugurat prima hyperclinică în anul 2004, iar la ora actuală compania deține 16 astfel de unități în București, Arad, Timișoara, Galați, Iași, Constanța, Craiova, Brașov și Cluj-Napoca. Compania a estimat pentru acest an o cifră de afaceri de 93 de milioane de euro, prin creștere organică și de 100 de milioane de euro prin achiziții. Potrivit reprezentanților MedLife, dacă se finalizează tranzacțiile aflate în derulare, există premize ca cifra de afaceri aferentă anului 2015 să depășească valoarea de 100 milioane euro.