la nivel national
MedLife, liderul pieței de servicii medicale private din România, anunță deschiderea celui de-al patrulea spital din București – Spitalul MedLife Titan – și ajunge, astfel, la un număr de nouă unități spitalicești în toată țara, cea mai mare acoperire a unui operator medical privat pe acest segment, din România.
Noul spital este rezultatul unei investiții de 1,4 milioane de euro și oferă pacienților servicii medicale multidisciplinare și investigații în regim de spitalizare de zi, în contract cu Casa Națională de Asigurări de Sănătate, pacienții având posibilitatea de a accesa serviciile oferite în cadrul spitalului pe baza biletului de trimitere de la medicul de familie.
„Deschiderea noului spital MedLife Titan reprezintă, pe de o parte, răspunsul firesc la dezvoltarea clinicii noastre Titan, unde, în cei patru ani de la inaugurare, au fost diagnosticați și tratați peste 90.000 de pacienți, dar și o reconfirmare a expertizei noastre pe zona spitalicească și o adaptare a medicinei private din România la rezolvarea în cel mai scurt timp a problemelor pacientului. Până în prezent, investiția în cele două proiecte din zona Titan, hyperclinică și spital, s-a ridicat la valoarea de 2,2 milioane de euro. În perspectivă, spitalul MedLife Titan se va dezvolta cu servicii medicale în regim de spitalizare continuă, extinzând, astfel, gama patologiei rezolvate”, a declarat Mihai Marcu, Președinte CA MedLife.
Noul spital se întinde pe trei niveluri, respectiv pe o suprafață de 1.800 metri pătrați. Acesta dispune, în prezent, de 31 de paturi, distribuite pe o secție medicală, unde vor fi evaluate cazuri de medicină internă, gastroenterologie, pneumologie, oncologie, cardiologie și o secție de chirurgie de zi, unde pacienții vor beneficia de intervenții de chirurgie generală, chirurgie plastică, ginecologie și urologie, în condiții de spitalizare deosebite. Spitalul dispune de un bloc operator cu o sală de operație unde se poate efectua orice tip de intervenție chirurgicală, secție de anestezie și terapie intensivă, dotată cu aparatură performantă, precum și echipamente de laborator necesare pentru analizele de urgență.
Printre echipamentele care se găsesc în dotarea spitalului, se numără: litotritor Storz (aparat folosit în intervențiile urologice, prin care se realizează tratamentul modern al calculilor renali, de care pacienții pot beneficia la Spitalul Titan ca serviciu în contract cu CASMB); electrocauter Erbe de înaltă frecvență, pentru electrochirurgie medie monopolară și bipolară; linie endoscopică Olympus și toate accesoriile aferente unor proceduri complexe endoscopice, fibroscop Storz pentru investigațiile ORL.
Spitalul se află în aceeași locație ce găzduiește și hyperclinica MedLife Titan, iar programul de funcționare este de luni până vineri între orele 07:00-21:00 și sâmbăta, între orele 07:00-15:00.
În prezent, MedLife este operatorul medical privat cu cel mai mare număr de spitale și unități spitalicești din țară. Spitalul multidisciplinar Life Memorial Hospital, primul și cel mai mare spital din portofoliu, a fost inaugurat în anul 2007 și are o capacitate de 203 paturi. În anul 2011 au fost inaugurate alte cinci spitale, respectiv Spitalul multidisciplinar MedLife Brașov, Spitalul de Pediatrie MedLife București, Spitalul de Ortopedie MedLife București, Spitalul de Obstetrică și Ginecologie MedLife Eva Brașov și Spitalul pluridisciplinar MedLife Genesys Arad, ultimele două reprezentând achiziții. Anul 2015 adaugă în portofoliul MedLife alte două unități spitalicești – una în Craiova, parte a grupului Sama, care s-a concretizat în urma tranzacției finalizate în luna februarie și o altă unitate în Iași – parte a programului de extindere MedLife Iași. Spitalul MedLife Titan este cel de-al nouălea din rețeaua companiei.
Cele nouă unități spitalicești reunesc 23 de săli de operație și un număr de 610 paturi. Până în prezent, peste 45.000 de intervenții chirurgicale și peste 17.000 de nașteri au fost realizate în spitalele MedLife.
De-a lungul timpului, echipele medicale din cadrul spitalelor MedLife au efectuat intervenții chirurgicale complexe, precum operație de reconstrucție de bazin cu alogrefă (Spitalul de Ortopedie) sau ablația completă a unei tumori de 7 cm la un copil de 7 ani (Life Memorial Hospital).