Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

MedLife achizitioneaza pachetul majoritar in cadrul grupului medical SAMA

Medlife

MedlifeMedLife a demarat procesul de achiziționare a pachetului majoritar de 55% din grupul de firme Centrul Medical SAMA și Ultratest, unul dintre cei mai importanți operatori medicali din sud-vestul României. Acesta operează în mai multe orașe din Oltenia, având sediul administrativ în Craiova.

SAMA are în componență două clinici multidisiciplinare incluzând o unitate medicală cu spitalizare de zi, un centru de kinetoterapie, două centre de medicina muncii, 6 laboratoare și mai multe puncte de recoltare. Operațiunile SAMA sunt repartizate în orașele Craiova, Râmnicu Vâlcea, Slatina, Bălcești și Calafat. Potrivit reprezentanților MedLife, Grupul SAMA este lider al serviciilor medicale de laborator din Oltenia și unul dintre cei mai importanți operatori în zona serviciilor de ambulatoriu din regiune și a înregistrat în anul 2014 o cifră de afaceri de peste 800.000 de euro.

„2015 este un an important în dezvoltarea MedLife, în decursul căruia estimăm investiții de peste 10 milioane de euro, prin deschideri de unități noi și/sau prin achiziții la nivel regional. Oltenia reprezintă o piață nouă pentru MedLife, iar derularea unor operațiuni în această regiune, prin dezvoltare sau achiziție, reprezintă încă un pas pentru finalizarea obiectivului nostru de business de a fi prezenți în toate regiunile istorice. Din acest moment, MedLife devine singurul operator medical din România cu amprentă națională. Până la finele acestui an, vom majora accelerat ecartul față de competitorii principali, astfel încât, indiferent de preluările și fuziunile din piața de servicii medicale anunțate, MedLife să își păstreze autoritar poziția de lider”, a declarat Mihai Marcu, Președinte al Consiliului de Administrație MedLife.

„Finalizarea acestei tranzacții ar însemna pentru noi un pas important în evoluția activității noastre, dar mai ales o nouă oportunitate de a ne dezvolta și a crește accelerat businessul, în condițiile în care am avea susținerea celui mai important operator de pe piața serviciilor medicale private din România. Este o bună ocazie să ne mărim baza de clienți prin deservirea abonaților MedLife la nivel regional”, a declarat Alida Olivia Gogescu, Director General al grupului medical SAMA.

MedLife a efectuat prima tranzacție a unui operator local în 2010, când a cumpărat 80% din grupul Policlinica de Diagnostic Rapid din Brașov. Achiziția a depășit valoarea de 3 milioane de euro, fiind cea mai importantă operațiune de cumpărare a unui furnizor medical local din România, derulată de un alt operator local de profil. Această tranzacție a fost urmată de altele două, pentru Diagnosys Arad și Maternitatea Eva din Brașov, MedLife devenind încă din anul 2012 operatorul medical cu cea mai bogată experiență în consolidarea pieței de profil, prin achiziția și integrarea de operatori medicali regionali.

Pentru anul 2015, compania țintește o cifră de afaceri de 100 de milioane euro și anunță că până la finalul anului va derula mai multe achiziții la nivel regional, cu intenția declarată ca cel mai mare operator de servicii medicale din România să rămână o companie cu capital majoritar românesc.

„În dezvoltarea accelerată din acest an, un rol important îl are acționarul și finanțatorul nostru strategic de peste opt ani, IFC – membru al Băncii Mondiale”, a mai spus Mihai Marcu.

Bucuresti, 08.01.2015

{mosloadposition user9}

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.