Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Mediul de afaceri romanesc tanjeste dupa o cultura web

Business-urile romanesti isi fac simtita tot mai pregnant prezenta in mediul online, insa asteptarile lor de la prezenta pe web sunt reduse si needucate

Lipsa de educatie ce caracterizeaza mediul de afaceri autohton vis-a-vis de web este cauzata nu atat de lipsa banilor, ci de oferta saraca a agentiilor interactive si de web design, precum si de incorecta definire a strategiilor de marketing, arata un studiu efectuat de Metromind in februarie 2007, in parteneriat cu Wall-Street si Organizatia Leaders Romania.

La acest studiu, axat pe utilizarea mediului online in cadrul strategiei de marketing a firmelor din Romania, au participat 206 oameni de afaceri sau marketing, antreprenori din companiile sau ONG-urile prezente in Romania.

Internetul in Vest
Conceptul de strategie online a firmelor era definit in Vest in ‘97 – ’98. Conform acestei strategii, functia de baza, minima, a prezentei unei companii pe Internet, in majoritatea cazurilor indeplinita de un simplu site web de prezentare, era informarea publicului cu privire la activitatile companiei. S-a vazut curand insa ca Internetul ofera beneficii colosale fata de simpla brosura sau mapa de prezentare, trecandu-se astfel de la banala functie de livrare de informatii la livrarea de servicii prin internet. Pe masura ce aceste servicii deveneau din ce in ce mai complexe, s-a ajuns la crearea unei adevarate e-valori pentru clienti, asa numita Paradigma E-Zine. Inclusiv sensul comunicarii s-a schimbat, de data aceasta siteul web avand functia de obtinere de informatii de la clienti de catre companii, realizand studii de piata consistente prin obtinerea de date despre utilizatorii unui site sau serviciu si comportamentul lor online.

Romania, cu 10 ani in urma?
In Romania, la 10 ani de la stabilirea in Vest a conceptului de strategie online a unei companii, oamenii de afaceri percep Internetul ca vital pentru marketingul secolului 21.
In ciuda acestui fapt, pentru 93% dintre respondenti functia principala a siteului web al companiei este cea de informare, si numai secundar se intrevede o functie de atragere si generare de clienti.

Chiar daca 60% dintre respondenti considera ca utilizeaza site-ul web ca pe un instrument eficient de marketing, de multe ori strategia de online a firmelor romanesti se reduce la crearea acestui site de prezentare a companiei. Acest lucru arata faptul ca asteptarile oamenilor de afaceri romani sunt deci undeva la nivelul Paradigmei Brosurii, abandonata in Vest inca din 1997.

Foarte putini activeaza peste aceasta paradigma, folosind alte instrumente de web marketing sau promovare online, cum ar fi bannere publicitare, publicitate contextuala sau optimizare pentru motoare de cautare gen Google. De comunitati virtuale in jurul companiei sau produselor, cum se intampla in Vest, nici nu poate fi vorba momentan.

Cine e de vina?
Dar de ce se afla webul romanesc atat de in urma?
Unul dintre motive ar fi asteptarile needucate ale oamenilor de marketing din interiorul companiilor. Nestiind la ce sa se astepte si mai ales ce este posibil pe Internet, companiile se complac intr-o atitudine de mimetism. Dictonul este „Compania nu trebuie sa ramana in urma fata de concurenta si ce face concurenta trebuie copiat”; Fara discernamant sau vreo strategie reala in spate.

Lipsa de educatie de care dau dovada firmele romanesti vis-a-vis de web este cauzata in primul rand de oferta existenta pe piata romaneasca. Agentiile interactive si de consultanta software, cat si agentiile de web design sunt cele care ar trebui sa „educe” clientul roman in ceea ce priveste asteptarile sale de la Internet. In schimb, oferta de web in Romania se concentreaza inca in jurul unui design atractiv, uneori abuziv de dinamic prin elementele de Flash.

Un motiv secundar este, desigur lipsa resurselor financiare, care ii obliga pe multi oameni de afaceri romani sa intoarca spatele instrumentelor clasice de marketing si sa aleaga in schimb sa isi promoveze business-ul intre prieteni si cunostiinte, sa faca afaceri cu „relatii”, si sa reduca conceptul de „imaginea conteaza” la stadiul de „imaginea personala, masina si sediul conteaza”. In acest mediu, in care recomandarea si relatia primeaza, creativitatea necesara pentru a depasi obstacolul financiar la romani nu se face simtita.
Oamenii de afaceri romani isi doresc sa includa acest canal de comunicare destul de nou pentru ei in strategia de marketing. Insa au nevoie de un ghid in aceast teritoriu nou pentru ei, iar momentan multe din agentiile de webdesign din Romania nu sunt pregatite sa-si asume acest rol.

Bucuresti, 23.04.2007

{mosloadposition user10}

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.