Pe 29 septembrie, Romania Green Building Council (Consiliul Român pentru Clădiri Verzi) a organizat la Universitatea de Arhitectură și Urbanism “Ion Mincu” un curs de o zi pe tema “Mediu, Tehnologie și Design”, cu scopul de a angaja reprezentanţii la nivel regional și naţional ai companiilor din domeniul tehnologic, centrelor de date independente, numeroaselor afaceri ce necesită centre de date, arhitecţilor, designerilor de produse, celor din domeniul tehnologic și academic și altor profesioniști interesaţi în găsirea de noi moduri de a beneficia de schimbarea privind eficienţa energetică și responsabilitatea faţă de mediu, în contextul creatorilor și utilizatorii de tehnologii avansate.
Prezentările din cadrul acestei conferinţe au oferit informaţii relevante despre oportunităţile și importanţa unei abordări mai responsabile faţă de mediu a design-ului, renovărilor și operaţiunilor tehnologice din cadrul unei construcţii. Utilizarea informaţiei tehnologizate ne oferă instrumente puternice pentru a rezolva problemele de mediu și provocările legate de energie; astfel putem folosi cele mai bune soluţii într-un timp foarte scurt.
Obiectivele acestei conferinţe au fost:
1) Prezentarea cazurilor de bune practici în afaceri ce au legatură cu îmbunătăţirea eficienţei energetice prin folosirea de noi tehnologii;
2) Prezentarea unei game variate de instrumente sofisticate care ajută la atingerea unei performanţe ridicate în design-ul vizual și de mediu al clădirilor și la folosirea lor cu mai puţină energie și costuri scăzute;
3) Furniza exemple de bune practici ale spaţiilor de lucru verzi ce aduc economii, îmbunătăţesc calitatea aerului interior și cresc productivitatea angajaţilor.
În plus, workshopul a fost structurat astfel încât participanţii să aibă ocazia de a interacţiona activ cu lectorii, în cadrul sesiunilor interactive de întrebari şi răspunsuri.
În prima parte, evenimentul a cuprins informaţii cazuri de bune practice în afaceri. Astfel, Dl. Steven Borncamp, Preşedinte al Consiliului Român pentru Cladiri Verzi, a pus în evidenţă necesitatea de a încorpora în cadrul mediului de afaceri conceptele de design sustenabil, renovarea şi operaţiunile necesare industriei de construcţii. Domnul Saulo Spaolanse, Country President Schneider Electric, a atras atenţia asupra problemelor legate de eficienţă energetică și asupra rolului tehnologiei în realizarea unei economii sustenabile, punctând totodată beneficiile financiare asociate construirii clădirilor verzi:
“Inţelegem nevoia unui mediu înconjurător mai sustenabil, în contextual în care construcţiile verzi reprezintă un imperativ în adresarea problemelor legate de energie…așadar întrebarea pe care trebuie să ne-o adresăm este: Cum putem rezolva aceste probleme și de ce avem nevoie pentru a realiza acest lucru?”
Dna Maria-Daniela Toma, consilier în cadrul Ministerului Mediului – Direcţia Generală Protecţia Mediului şi Dezvoltare Durabilă – a oferit informaţii despre etichetarea ecologică a materialelor de construcţii în România, în timp ce Doamna Corina Truică, CEMS Tehnologii a prezentat informaţii despre noua legislaţie locală și europeană, cerinţele și cererea pieţei pentru clădiri sustenabile precum și influenţa acestor demersuri legislative asupra pieţei de clădiri verzi. Subiectele cele importante avute în vedere în această secţiune au punctat impactul asupra construcţiilor: performanţa energetică a clădirilor, integrarea surselor regenerabile de energie (inclusiv în sectorul clădirilor), standardele de performanţă energetică la componente ce au impact asupra consumului de energie, eficienţa energetică la nivel de utilizator final, reducerea emisiilor de CO2 în sectoare non-ETS (inclusiv clădiri), deșeurile provenite din construcţii.
Alinda Dudu, Epstein Architecture & Engineering a oferit o comparaţie a celor mai utilizate sisteme internaţionale de certificare voluntară: LEED – Leadership in Energy and Environmental Design și BREEAM – BRE Environmental Assessment Method prin intermediul studiilor de caz existente la nivel regional.
Partea a doua a fost dedicată discuţiilor despre principiile arhitecturale sustenabile și materialele ecologice; beneficii, disponibilitate și consideratii financiare. În același timp au fost prezentate soluţiile disponibile în regiunea Europei Centrale și de Est și strategiile pentru crearea și managementul spaţiilor de lucru mai verzi. Michel Arres, Vice-President IT Business Central Europe a discutat despre dilema din punct de vedere energetic și implicaţiile asupra companiilor ce au incorporat centre de date în activitatea lor, oferind în același timp exemple interne de bune practice. Tudor Triţă, CEO Archibus Solutions Center a punctat câteva soluţii simple oferite de dezvoltarea technologiei, ce ne permit să devenim mai prietenoși cu mediul și în acelasi timp mai eficienţi. Dl. Prof. Dr. Dorin Beu, Universitatea Tehnică Cluj-Napoca și Director filială RoGBC Transilvania a discutat despre modalităţi de a elibera creativitatea utilizând soluţii de iluminat eficiente energetic precum și despre aplicabilitatea acestor soluţii în cadrul proiectului pilot desfășurat de RoGBC – ecobiblioteca, ce presupunere renovarea utilizând principiile construcţiilor sustenabile a unei librarii din zona Suceava, comuna Cacica. Această clădire va fi o clădire verde certificată utilizând sistemul de certificare voluntară "Living Building Challenge". Prin intermediul acestui proiect RoGBC dorește să creeze un exemplu de durabilitate, responsabilitate faţă de mediu și de bune practici în construcţie pentru comunităţile locale si autorităţile din România, prin renovarea unei biblioteci din zona Suceava, comuna Cacica. Ioana Bușilă, Corporate Relations Officer WWF România a furnizat exemple de bune practici ale spaţiilor de lucru verzi ce aduc economii, îmbunătăţesc calitatea aerului interior și cresc productivitatea angajaţilor, în timp ce Monica Zărnescu, Green Office & Operations Specialist și Cristina Şiu, Manager Marketing și Evenimente, au oferit detalii despre practicile sustenabile implementate în cadrul strategiei de “Green Office” în cadrul organizaţiei RoGBC.
Dan Constantinescu, reprezentant Nemetschek Romania a realizat o analiză asupra clădirilor din ziua de astazi punând în discuţiei strategia energetică a Municipiului București.
În partea a treia a zilei Timea Paal, Project Specialist Romania Green Building Council și Ambasador Living Building Challenge a iniţiat o discuţie despre clădirile și spaţiile de lucru în viitor precum și despre modalităţi de a realiza clădiri performante din punct de vedere energetic utilizând sistemul de certificare voluntară "Living Building Challenge".
Cu peste 100 de participanţi, evenimentul s-a bucurat de un real succes. La workshop au participat reprezentanţi cheie din sectorul construcţiilor sustenabile şi industriei IT, companii de construcţie, arhitecţi, ingineri, furnizori de servicii şi tehnologii, studenţi şi profesori, autorităti publice. Organizatorii au oferit si un număr limitat de burse studenţilor interesaţi.
Organizator:
Romania Green Building Council (www.RoGBC.org) este o asociaţie non-profit şi apolitică ce încurajează apariţia condiţiilor de piaţă, educaţionale şi legislative necesare transformării industriei construcţiilor şi a celor adiacente în scopul creării şi renovarii unor clădiri performante care sa fie atât sustenabile, cât şi profitabile. RoGBC a primit acreditarea de ” Established Council” (Membru cu drepturi depline) al World Green Building Council (www.WorldGBC.org).