Fundația Terre des hommes a realizat o premieră în România prin proiectul inovator „Mediu sigur pentru copii în sport”, care și-a propus protejarea copiilor de orice risc în mediul sportiv.
„Mediu sigur pentru copii în sport” contribuie la perfecționarea standardelor de protecție a copilului în sport și este realizat împreună cu Federațiile Române de Fotbal și de Gimnastică și cu Autoritatea Națională pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități, Copii și Adopții, parteneri strategici în proiect.
“Sportul este o activitate minunată pentru copii, dar din păcate este și un context în care pot apărea mai multe tipuri de riscuri pentru ei. Relația antrenor-copil e una de putere, tinerii stau în preajma mai multor adulți și se expun judecăților și privirilor multor persoane etc.“, spune Cristina Vlădescu, managerul de proiect
Un mediu sigur pentru copii înseamnă prevenirea oricărei acțiuni prin care copilul poate fi afectat negativ: emoțional, verbal sau fizic. De la bullying, discurs agresiv și până la discriminare, în cadrul spațiilor în care se antrenează sau face sport recreațional sau de performanță.
Fundația Terre des hommes se asigură prin acest proiect că tinerii și copiii beneficiază de politici speciale de siguranță și protecție în timp ce practică diverse sporturi. Pentru început acordurile au fost semnate cu Federațiile de Fotbal și Gimnastică, dar Fundația invită și alte federații și organizații sportive să se alăture proiectului, pentru a se asigura că drepturile copiilor sunt respectate în orice context sportiv în România.
Antrenori, psihologi și profesori de la cluburi sportive din țară au beneficiat de traininguri despre politicile de siguranță a copilului, iar ei organizează mai departe sesiuni de formare cu toți profesioniștii din cluburile apartenente, așa încât mesajele si politicile au ajuns la aproape 200 de antrenori deja.
Au fost create mai multe materiale de suport dedicate: Politica de siguranță și protecție (pentru cluburi), un manual pentru antrenori (despre prevenție, monitorizare și cum să răspundă în cazul în care constată un abuz asupra copiilor), un manual pentru copii, „Ghidul copiilor pentru a fi în siguranță în sport”, acestea fiind doar câteva exemple de resurse esențiale. Ne-am dat seama că este nevoie de un efort real de informare și conștientizare, pentru că puțini copii știu că au drepturi, care se aplică oriunde și în orice context. Chiar dacă își propun, împreună cu părinții și antrenorii, un obiectiv de performanță, ei au în continuare drepturi esențiale care să le garanteze siguranța și acolo am detaliat mai multe exemple.
Dar cele mai importante sunt probabil resursele gratuite de tip manuale care detaliază recomandări și explică riscuri în diferite contexte, așa încât antrenorii sau profesorii și oricine dorește să aibă acces la mai multe informații importante în prevenție și reacția adecvată în situații de risc.
Aceste proceduri de siguranță și protecție a copilului au fost elaborate de Fundația Terre des hommes, în parteneriat cu Autoritatea Naţională pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilităţi, Copii și Adopţii (ANDPDCA), Federația Română de Fotbal, Federația Română de Gimnastică și împreună cu specialiști în protecția copilului, desigur în cadrul proiectului european Mediu sigur pentru copii in sport.
În zona de comunicare a proiectului am apelat la specialiști pentru spotul campaniei, infografice pentru copii și adulți și o serie de podcasturi cu specialiști din domeniu.
Urmăriți proiectul pe pagina de Facebook: Un Mediu Sigur pentru Copii în Sport și Terre des hommes – Romania.
Invitații podcasturilor au fost personalități sportive precum fotbalistul Nana Falemi și persoane cu o experiență deosebită în protecția copilului, care au o înțelegere profundă a fenomenului și au dat numeroase exemple, sfaturi și recomandări: dna Adina Codreș, Consilier Superior la Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități, Copii și Adopții; dna Carmencita Constantin, președinta Federației Române de Gimnastică; Paul Bercea, care a lucrat la nivel internațional chiar în acest domeniu specific al protecției copiilor în sport.
Copiii au fost implicați de-a lungul proiectului nostru, atât în partea de cercetare inițială, în crearea scenariului de spot video, cât și a materialelor de formare. Ideile lor au ajutat proiectul să răspundă nevoilor lor. Sesiunile de informare adresate copiilor din cluburi pe teme legate de drepturile lor și de siguranță au fost realizate de tineri facilitatori, iar acest tip de interacțiune a fost deosebit de apreciat de copii, care au putut să se exprime liber și să-și împărtășească experiențele și opiniile altor tineri.
Nu am vrut să punem accent pe situațiile negative, ci pe acțiunile pozitive, am introdus în discuție și în spațiul public noțiunea de „safeguarding”. Credem că putem fi mai utili educând (de exemplu prin „Ghidul copiilor pentru a fi în siguranță în sport” https://www.tdh.ro/ro/ghidul-copiilor-pentru-fi-siguranta-sport) decât arătând cu degetul spre anumite cazuri sau exemple. De altfel am creat numeroase resurse atât pentru adulți (profesioniști din sport și educație), cât și pentru copii și toate sunt gratuite și accesibile online aici https://www.tdh.ro/ro/biblio.
Spotul Siguranța copiilor în sport a fost realizat de agenția Creionetica în mijlocul pandemiei și este un colaj de imagini unde am surprins inovația și curajul proiectului. După mai multe discuții și focus grupuri și cu profesioniștii din sport și cu tinerii și copii voluntari Terre des hommes România rezultă că proiectul presupune o muncă de echipă: cu sprijinul partenerilor am dezvoltat în următorii doi ani politici de protecție și siguranță și a fost instrumentală implicarea copiilor, a părinților și a profesioniștilor din domeniu. Spotul este un apel informativ la empatie pentru a respecta drepturile copiilor.
Mesajele campaniei au fost toate incluse în video, iar rezultatul a fost succesul său, peste 20 000 de vizualizări. Call-to-actionul final al datoriei de a acționa este pe un ton plin de speranță și un mesaj pozitiv reprezentativ întregii campanii de comunicare Mediu sigur pentru copii în sport.
Cea mai importantă realizare a proiectului este că mai multe instituții din România recunosc importanța safeguarding-ului și doresc să colaboreze pentru a crea cu toții un spațiu sigur pentru copii, în care vocea lor să fie ascultată și în care să se prevină și să se răspundă la situațiile de abuz. Crearea și semnarea politicii și a procedurilor de safegurading de către primele două federații din România, Federația Română de Fotbal și Federația Română de Gimnastică și de către cluburilor sportive a fost un moment foarte important.
Copiii au fost foarte creativi și venit cu zeci de propuneri pentru sigla certificării, designul câștigător a fost cel al Victoriei Chirciu și în cadrul galei au fost premiate toate desenelor copiilor. Concursul „Devino creatorul siglei Siguranța copiilor în sport!”, a fost un succes și sigla certificării a fost primită foarte bine de cluburile care garantează siguranța copiilor.
Gala Mediu Sigur pentru Copii în Sport a marcat faptul că, în premieră națională, două mari federații -cea de fotbal și cea de gimnastică, alături de 20 de cluburi sportive din țară au semnat un angajament public conform căruia vor lua măsuri specifice suplimentare pentru a proteja toți copiii care se antrenează și fac sport în cadrul lor. Este un angajament unic în România și să facă parte dintr-o „revoluție” în sport la nivel European.
La eveniment au fost prezenți peste 50 de copii și zeci de reprezentanți ai cluburilor sportive din țară și din Capitală. Au participat, din partea partenerilor Adina Codreș, Consilier Superior la Autoritatea Națională pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități, Copii și Adopții, Carmencita Constantin, Președinte Federația Română de Gimnastică, Diana Pirciu, Education Manager în cadrul Federației Române de Fotbal și Laura Sava-Ghica, Director adjunct Terre des hommes România.
Proiectul se va finaliza la sfârșitul lunii noiembrie 2021. A fost un proiect pilot, care a pus bazele safeguarding-ului în mediul sportiv din România și a dezvoltat o metodologie de formare, atât pentru adulți cât și pentru copiii care desfășoară activități sportive.
Standardele de siguranță și protecție a copilului în sport vor trebui să continue să se dezvolte și să se adapteze la specificul fiecărei discipline sportive. Următorii pași ar fi ca toate federațiile sportive din România să adere la acestea și să fie incluse în legislația națională. Urmează acreditarea aceastei metodologii la nivel național, astfel încât cursurile de formare pe tematică safegurading-ului să devină obligatoriu de promovat de către toți specialiștii care interacționează cu copiii în mediul sportiv.
Despre proiect
Proiectul „Mediu sigur pentru copii în sport” (Keeping Children Safe in Sports) este finanțat prin Programul Drepturi, Egalitate și Cetățenie al Uniunii Europene (REC 2014-2020). Un proiect implementat de Fundația Terre des hommes Romania, în parteneriat cu Autoritatea Națională pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități, Copii și Adopții și Federațiile Române de Fotbal și de Gimnastică.
Despre Fundația Terre des hommes Romania
Delegația română a celei mai importante organizații elvețiene de protecție a drepturilor copiilor, Terre des hommes, contribuie de peste 20aproape 30 de ani la îmbunătățirea sistemului românesc de protecție a copilului, la reforma asistenței sociale și facilitează participarea copiilor la dezvoltarea propriei comunități. În fiecare an, Terre des hommes Romania implementează în medie 10 proiecte în beneficiul a mii de copii. www.tdh.ro