privind deseurile
Comisia Europeană ia măsuri împotriva Belgiei și României, care nu au respectat termenul-limită, și anume 2010, stabilit pentru transpunerea în legislația națională a Directivei-cadru a UE privind deșeurile. La recomandarea comisarului european pentru mediu, Janez Potočnik, Comisia trimite acestor statelor membre un aviz motivat, solicitându-le să se conformeze în termen de două luni. În caz contrar, Comisia poate să defere cazurile Curții de Justiție a UE și să solicite sancțiuni financiare imediate.
Drectiva-cadru a UE privind deșeurile (Directiva 2008/98/CE ) instituie cadrul juridic pentru tratarea deșeurilor în UE și introduce principii de gestionare a deșeurilor, cum ar fi principiul „poluatorul plătește”, stabilind o ierarhie obligatorie în materie de gestionare a deșeurilor. Astfel, statele membre trebuie să acorde prioritate prevenirii, apoi reutilizării, reciclării și altor operațiuni de valorificare, eliminarea reprezentând opțiunea cea mai puțin dezirabilă.
Statele membre aveau obligația ca, până la 12 decembrie 2010, să asigure intrarea în vigoare a actelor cu putere de lege și a actelor administrative necesare pentru a se conforma directivei. Întrucât Belgia și România nu au notificat la timp Comisiei toate măsurile de implementare, aceasta le-a trimis o scrisoare de punere în întârziere. România a informat Comisia că urmează să se conformeze până în aprilie 2011. Unele regiuni din Belgia au preconizat că se vor conforma abia în noiembrie 2011 (Flandra și Valonia) și în ianuarie 2012 (Bruxelles-Capitală). Deoarece legislația necesară nu a fost încă adoptată în niciunul dintre cele două state membre, Comisia a decis să trimită un aviz motivat.
Conform unei noi politici, dacă statele membre nu transpun legislația UE în legislația națională în termenul prevăzut, Comisia poate solicita Curții impunerea de sancțiuni financiare încă de la prima sesizare a acesteia, fără a fi nevoie să solicite o a doua hotărâre. Această politică a fost adoptată în noiembrie 2010 și a intrat în vigoare la 15 ianuarie 2011.
Context
Cantitatea de deșeuri produse în UE crește constant, în fiecare an fiind generate 3 miliarde de tone. Directiva-cadru privind deșeurile vizează disocierea creșterii economice de generarea deșeurilor și stabilește un cadru juridic pentru tratarea deșeurilor pe teritoriul UE. Scopul urmărit este protecția mediului și a sănătății umane prin prevenirea efectelor negative ale producerii și gestionării deșeurilor. În ianuarie 2011, Comisia a deschis proceduri în constatarea neîndeplinirii obligațiilor împotriva a 23 de state membre, din cauza nerespectării Directivei-cadru privind deșeurile. Dintre cele 23 de cazuri inițiale, rămân deschise 16, din care 13 (inclusiv Belgia și România) se află în prezent în stadiul de aviz motivat (a se vedea IP/11/595 și IP/11/724).
Pagini Utile
* Informații suplimentare:
Directiva-cadru a UE privind deșeurile (Directiva 2008/98/CE )
* Mai multe detalii privind politica UE în domeniul deșeurilor:
//ec.europa.eu/environment/waste/index.htm
* Statisticile actuale referitoare la încălcările dreptului Uniunii Europene în general sunt disponibile la adresa:
//ec.europa.eu/eu_law/infringements/infringements_ro.htm
* A se vedea, de asemenea:
MEMO/11/646
* Contact:
Joe Hennon (+32 2 295 35 93)
Monica Westeren (+32 2 295 06 68)