Comisia Europeană a adoptat o propunere care impune statelor membre să reducă utilizarea pungilor de transport din plastic subțiri. Statele membre pot alege măsurile pe care le consideră cele mai adecvate, inclusiv perceperea unor taxe, introducerea unor obiective naționale de reducere sau o interzicere a utilizării pungilor în anumite condiții. De multe ori, pungile din plastic subțiri sunt utilizate o singură dată, dar pot rămâne în mediul înconjurător sute de ani, adesea ca particule microscopice nocive care s-a demonstrat că sunt periculoase în special pentru flora și fauna marină.
Janez Potočnik, comisarul pentru mediu, a declarat: „Luăm măsuri pentru a rezolva o problemă de mediu foarte gravă și foarte vizibilă. În fiecare an, peste 8 miliarde de pungi din plastic devin deșeuri în Europa, provocând daune enorme mediului înconjurător. Unele state membre au obținut deja rezultate foarte bune în ceea ce privește reducerea utilizării pungilor din plastic. Dacă și alte țări le urmează exemplul, am putea reduce consumul global actual din Uniunea Europeană cu până la 80%.”
Propunerea modifică din punct de vedere tehnic directiva privind ambalajele și deșeurile de ambalaje în privința a două elemente principale. În primul rând, statele membre sunt obligate să adopte măsuri pentru a reduce consumul de pungi de transport din plastic cu o grosime mai mică de 50 de microni, deoarece acestea sunt refolosite mult mai rar decât pungile mai groase și adesea devin deșeuri. În al doilea rând, aceste măsuri pot include utilizarea unor instrumente economice, cum ar fi taxele, obiective naționale de reducere și restricții de comercializare (sub rezerva normelor pentru piața internă prevăzute de Tratatul privind funcționarea UE ). Reducerea semnificativă realizată în unele state membre ale UE prin introducerea unor taxe și a altor măsuri arată că se pot obține rezultate prin acțiuni eficiente.
Propunerea este rezultatul măsurilor adoptate de state membre individuale și al invitației adresate Comisiei de miniștrii mediului din statele membre ale UE de a evalua posibilitatea de a acționa la nivelul UE. Propunerea a fost prezentată după ample consultări publice care au demonstrat un sprijin larg în favoarea unei inițiative la nivelul UE în acest domeniu.
Context
Proprietățile datorită cărora pungile din plastic au succes comercial – greutatea redusă și rezistența la degradare – au contribuit, de asemenea, la proliferarea acestora în mediul înconjurător. Ele nu sunt incluse în sistemele de gestionare a deșeurilor și se acumulează în mediul înconjurător, mai ales sub forma deșeurilor marine. După ce sunt aruncate, pungile de transport din plastic pot rezista sute de ani. Deșeurile marine sunt recunoscute din ce în ce mai mult drept o problemă mondială majoră, care reprezintă o amenințare la adresa ecosistemelor marine și a animalelor precum peștii și păsările. De asemenea, există dovezi care indică acumulări mari de deșeuri în mările europene.
Se estimează că, în 2010, 98,6 miliarde de pungi de transport din plastic au fost introduse pe piața UE, ceea ce corespunde utilizării anuale a 198 de pungi de transport din plastic de către fiecare cetățean al UE. Din aceste aproape 100 de miliarde de pungi, marea majoritate sunt pungi subțiri, care sunt refolosite mai rar decât pungile mai groase. Cifrele referitoare la consum variază în mod semnificativ între statele membre, consumul anual de pungi de transport din plastic subțiri pe cap de locuitor fiind cuprins între un număr estimat de 4 pungi în Danemarca și Finlanda și 466 de pungi în Polonia, Portugalia și Slovacia.
Pagini Utile
-
Link către proiectul de propunere și către studiu (cu cifrele pentru statele membre, după cum sunt menționate mai sus)
-
Întrebări & răspunsuri
-
Rezultatele consultării publice
-
//ec.europa.eu/environment/waste/plastic_waste.htm
-
//ec.europa.eu/environment/waste/index.htm