Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Mediu: Comisia adreseaza Romaniei un ultim avertisment privind carentele

în materie de protecţie a mediului şi încheie procedura împotriva Finlandei

Comisia Europeană va acţiona România în instanţă pentru nerespectarea legislaţiei în domeniul biodiversităţii. În ciuda celor câteva progrese înregistrate, România nu a desemnat încă suficiente arii protejate pentru păsările sălbatice migratoare şi vulnerabile, încălcând astfel directiva UE privind conservarea păsărilor sălbatice. În schimb, o altă procedură referitoare la protecţia naturii, împotriva Finlandei, a fost încheiată, având în vedere că aceasta a remediat situaţia, desemnând suficiente arii protejate pentru specii care includ, printre altele, eiderul lui Steller, aflat în pericol de dispariţie. Comisarul UE pentru Mediu, Stavros Dimas, a declarat:  „Reţeaua europeană de arii protejate este vitală pentru conservarea păsărilor migratoare şi vulnerabile. Dacă una dintre ţări îşi neglijează obligaţiile, întreaga Europă are de suferit. De aceea este atât de important ca toate statele membre să îşi respecte obligaţiile în acest sens”.

Un ultim avertisment scris privind protecţia păsărilor adresat României
Comisia transmite României un ultim avertisment scris privind nerespectarea obligaţiei de a desemna un număr suficient de arii protejate pentru păsările sălbatice.

Primul avertisment scris a fost trimis în luna octombrie a anului trecut, pe motiv că nu a fost desemnată, în termenul stabilit, nicio arie protejată specială (APS, a se vedea mai jos). Deşi România a desemnat ulterior 108 APS, 21 de zone identificate ca fiind arii de importanţă avifaunistică (AIA) nu au fost desemnate. De asemenea, o serie de APS sunt mai mici decât AIA corespunzătoare, ceea ce înseamnă că, în prezent, în APS nu sunt incluse peste un milion de hectare identificate ca AIA.

Prin urmare, Comisia adresează României un ultim avertisment scris.

Încheierea procedurii împotriva Finlandei
În martie 2003, Curtea Europeană de Justiţie a condamnat Finlanda pentru nerespectarea obligaţiei de a desemna un număr suficient de arii protejate pentru păsări. În urma unor lungi negocieri, s-a considerat că numărul siturilor din Finlanda continentală era suficient, deşi erau necesare arii suplimentare desemnate special pentru eiderul lui Steller (Polysticta stelleri), o specie de raţă marină arctică care iernează în arhipelagul Åland şi este în pericol de dispariţie la nivel mondial. Având în vedere că Finlanda nu s-a conformat hotărârii CJ, Comisia a iniţiat alte proceduri, care au culminat cu un ultim avertisment scris, adresat în martie 2007.

Finlanda a luat măsurile necesare pentru a se conforma hotărârii, desemnând o APS suplimentară. Deşi desemnarea amintită nu include întreaga AIA identificată iniţial, porţiunea din arhipelagul Åland care a fost desemnată (o zonă cunoscută sub numele de Båtskär) este o arie identificată ca fiind cea mai adaptată pentru eiderul lui Steller. Prin urmare, procedura a fost închisă.

Arii de protecţie speciale
În temeiul Directivei privind păsările sălbatice, statele membre sunt obligate să desemneze ca arii protejate speciale (APS) toate siturile identificate ca fiind cele mai adecvate pentru conservarea speciilor de păsări sălbatice. Desemnarea APS trebuie să se bazeze pe criterii ştiinţifice obiective şi verificabile. Pentru a aprecia dacă statele membre îşi îndeplinesc obligaţiile de clasificare a APS, Comisia utilizează cele mai bune informaţii ornitologice disponibile. Acolo unde lipsesc informaţiile ştiinţifice necesare, sunt utilizate inventarele naţionale ale ariilor de importanţă avifaunistică (AIA), întocmite de organizaţia neguvernamentală (ONG) Birdlife International. Deşi nu are caracter juridic obligatoriu, inventarul AIA se bazează pe criterii ştiinţifice recunoscute la nivel internaţional. Curtea de Justiţie a recunoscut deja valoarea ştiinţifică a acestuia şi, în cazurile în care nu există dovezi ştiinţifice echivalente, inventarul AIA reprezintă o baza de referinţă valabilă pentru a aprecia dacă statele membre au clasificat un număr suficient şi o suprafaţă suficientă de teritorii ca APS.

Procedura juridică
Articolul 226 din Tratat conferă Comisiei competenţa de a iniţia o acţiune în justiţie împotriva unui stat membru care nu şi-a respectat obligaţiile.

În cazul în care consideră că a avut loc o nerespectare a legislaţiei UE care justifică iniţierea procedurii privind încălcarea dreptului comunitar, Comisia transmite statului membru respectiv o scrisoare de somare (primul avertisment scris), solicitând acestuia să formuleze comentarii până la o anumită dată, de obicei în termen de două luni.

Ca urmare a răspunsului sau în absenţa unui răspuns din partea statului membru, Comisia poate decide să transmită un aviz motivat (ultimul avertisment scris) statului membru respectiv, în care se enunţă clar şi definitiv motivele pentru care se consideră că a avut loc o încălcare a legislaţiei UE şi se solicită statului membru să se conformeze într-o anumită perioadă de timp, de obicei în termen de două luni.

În cazul în care statul membru nu se conformează avizului motivat, Comisia poate decide să înainteze cazul Curţii de Justiţie. În cazul în care Curtea de Justiţie stabileşte că a avut loc o încălcare a Tratatului, statul membru în cauză trebuie să ia măsurile necesare pentru a se conforma.

Articolul 228 din Tratat conferă Comisiei competenţa de a lua măsuri împotriva unui stat membru care nu respectă o hotărâre anterioară a Curţii Europene de Justiţie. De asemenea, articolul permite Comisiei să ceară Curţii impunerea de sancţiuni financiare statului membru în cauză.

Statisticile actualizate privind încălcarea legislaţiei comunitare în general pot fi consultate la adresa:
//ec.europa.eu/community_law/infringements/infringements_en.htm

Bucuresti, 18.09.2008

{mosloadposition user10}

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.