Cea mai recentă etapă a campaniei „Generation Awake”, desfășurată de Comisia Europeană, se concentrează asupra consecințelor economice, sociale și personale, precum și din punct de vedere al protecției mediului, ale utilizării resurselor într-un mod nesustenabil. Campania are drept obiectiv conștientizarea de către consumatori a consecințelor pe care tiparele lor de consum le au asupra resurselor naturale, prezentând beneficiile deciziei de a acționa diferit.
Ea se concentrează în jurul unei pagini de internet total interactive, disponibilă în toate cele 24 de limbi oficiale ale UE, unde personaje de desene animate ilustrează impactul pe care îl au asupra mediului deciziile de cumpărare de zi cu zi.
În ciuda obiectivelor de reciclare stabilite la nivelul UE și a succeselor obținute în anumite domenii, deșeurile rămân o resursă cu o utilizare extrem de insuficientă în Europa. Un studiu elaborat pentru Comisie estimează că punerea în aplicare integrală a legislației UE privind deșeurile ar conduce la economii de 72 de miliarde de euro pe an, ar spori cifra anuală de afaceri a sectorului gestionării și reciclării deșeurilor din UE cu 42 de miliarde de euro și ar crea peste 400.000 de noi locuri de muncă până în 2020.
Pagina de internet Generation Awake invită vizitatorii să descopere valoarea deșeurilor, arătând modul în care ele pot fi reutilizate, reciclate, schimbate și reparate, în loc să fie aruncate. O pagină de Facebook legată de acest subiect invită cetățenii să accepte provocări cum ar fi reducerea risipei de alimente și economisirea apei. Oricine poate participa și toată lumea este încurajată să răspândească mesajul: deșeurile care nu pot fi evitate pot deveni o resursă prețioasă, iar economisirea resurselor înseamnă bani economisiți.
Context
În spatele tonului senin al campaniei se află un mesaj serios: deșeurile conțin adesea materiale prețioase care pot fi reintroduse în sistemul economic. În prezent, din cauza gestionării necorespunzătoare a deșeurilor, economia Uniunii Europene pierde o cantitate semnificativă de potențiale materii prime secundare. În 2010, producția totală de deșeuri în UE s-a ridicat la 2.520 de milioane de tone, o medie de 5 tone pe cap de locuitor și pe an. Prin reducerea, reutilizarea și reciclarea deșeurilor, putem contribui cu toții la o economie dinamică și la un mediu sănătos, realizând astfel o economie de resurse de mediu și economice și contribuind la orientarea Europei către o economie mai circulară, capabilă să valorizeze în mod optim resursele și produsele prin repararea, reutilizarea, refabricarea și reciclarea acestora.
Campania, care este tradusă în toate limbile UE, se adresează cetățenilor cu vârsta cuprinsă între 25 și 40 de ani, în special tinerilor adulți care trăiesc în mediul urban și familiilor cu copii mici. De la lansarea sa în octombrie 2011, pagina de internet a campaniei a fost vizitată de peste 750.000 de ori, materialele video au fost vizionate de peste 4,5 milioane de persoane și pagina Facebook (www.facebook.com/generationawake) a atras aproape 100.000 de fani. Această nouă fază a campaniei include un concurs de fotografie pentru prezentarea de sugestii cu privire la transformarea deșeurilor în resurse. Câștigătorul va primi drept premiu o excursie la Copenhaga, „Capitala europeană verde” 2014.
Pagini Utile
-
//ec.europa.eu/environment/resource_efficiency/index_en.htm