Comisia Europeană a aprobat finanțarea a 202 noi proiecte în cadrul programului LIFE+, fondul pentru mediu al Uniunii Europene. Proiectele vizează acțiuni în domeniul conservării naturii, al politicii de mediu, al schimbărilor climatice, precum și activități de informare și comunicare privind problemele de mediu. Ele reprezintă o investiție totală de aproximativ 516,5 milioane EUR, din care UE va furniza 268,4 milioane.
Dl Janez Potočnik, comisarul pentru mediu, a declarat: „Cu ocazia celei de-a douăzecea aniversări a programului LIFE și a Directivei «Habitate», îmi face plăcere să anunț continuarea sprijinului pentru proiectele de mediu de înaltă calitate pe teritoriul UE. Aceste noi proiecte LIFE+ reprezintă continuarea unei tendințe, începute cu două decenii în urmă, în favoarea unor acțiuni inovatoare și de cele mai bune practici pentru ameliorarea conservării naturii, îmbunătățirea mediului și combaterea schimbărilor climatice.”
În urma celei mai recente cereri de propuneri, care s-a încheiat în iulie 2011, Comisia a primit 1 078 de candidaturi din cele 27 de state membre ale UE. Dintre acestea, 202 au fost selecționate pentru cofinanțare în cadrul celor trei componente ale programului: LIFE+ Natură și biodiversitate, LIFE+ Politică și guvernanță în materie de mediu și LIFE+ Informare și comunicare. Proiectele selectate sunt prezentate în anexa la prezentul comunicat de presă (a se vedea MEMO/12/585).
Proiectele din cadrul componentei LIFE+ Natură și biodiversitate vizează ameliorarea stării de conservare a unor specii și habitate pe cale de dispariție. Dintre cele 268 de propuneri primite, Comisia a ales pentru finanțare 76 de proiecte depuse de parteneriate între organisme de conservare a naturii, autorități guvernamentale și alte părți interesate. Situate în 22 de state membre, ele reprezintă o investiție totală de 241,8 milioane EUR, din care UE va furniza 136 milioane EUR. 71 dintre acestea se înscriu în categoria „Natură” și vor contribui la punerea în aplicare a directivelor „Păsări” și/sau „Habitate” și la dezvoltarea rețelei Natura 2000. Celelalte cinci abordează aspecte mai vaste ale biodiversității.
Proiectele din cadrul componentei LIFE+ Politică și guvernare în materie de mediu sunt proiecte-pilot care contribuie la dezvoltarea de politici, tehnologii, metode și instrumente inovatoare. Dintre cele 607 propuneri primite, Comisia a selectat pentru finanțare 113 proiecte depuse de o gamă largă de organizații din sectorul public și privat. Proiectele câștigătoare reprezintă o investiție totală de 258,4 milioane EUR, din care UE va furniza aproximativ 124,4 milioane.
În cadrul acestei componente, Comisia va contribui cu peste 31,4 milioane EUR la 23 de proiecte care abordează în mod direct schimbările climatice, cu un buget total de 67,8 milioane EUR. În plus, numeroase alte proiecte care se concentrează asupra altor aspecte vor avea un impact indirect asupra emisiilor de gaze cu efect de seră. Deșeurile și apa sunt alte două domenii importante asupra cărora se concentrează acțiunile, cu 29 și, respectiv, 19 proiecte selectate.
Proiectele din cadrul componentei LIFE+ Informare și comunicare diseminează informații, pun în evidență problemele de mediu și oferă activități de formare și de sensibilizare cu privire la prevenirea incendiilor forestiere. Dintre cele 203 propuneri primite, Comisia a selecționat pentru finanțare 13 proiecte depuse de diferite organizații publice și private din domeniul naturii și/sau al mediului. Proiectele se desfășoară în nouă state membre și reprezintă o investiție totală de 16,2 milioane EUR, din care UE va furniza aproximativ 7,2 milioane EUR.
Context
LIFE+ este instrumentul financiar european pentru mediu și are un buget total de 2, 143 miliarde EUR pentru perioada 2007-2013. Comisia lansează în fiecare an câte o cerere de propuneri pentru proiectul LIFE+.
Persoane de contact:
Joe Hennon (+32 2 295 35 93)
Monica Westeren (+32 2 299 18 30)
Pagini Utile
· A se vedea în anexă o sinteză și datele de contact pentru fiecare dintre noile proiecte, defalcate în funcție de țară: //ec.europa.eu/environment/life/news/press/index.htm%20-%20annexes2011
· Pentru informații cu privire la programul LIFE+, a se vedea: //ec.europa.eu/life
· De asemenea, pot fi contactate autoritățile naționale competente:
//ec.europa.eu/environment/life/contact/nationalcontact/index.htm