Medicover, unul dintre cei mai mari furnizori de servicii medicale private din România, anunță finalizarea achiziției rețelei Laurus Medical, supraspecializată în proctologie și tratamentul afecțiunilor sistemului venos, cu o excelentă evoluție atestată de cei peste 17 ani de activitate.
Investiția va asigura grupului Medicover o consolidare a prezenței la nivel național printr-o rețea de zece clinici cu multiple specialități, în linie cu strategia grupului de abordare a domeniului medical din perspectivă multidisciplinară și marchează intrarea Medicover pe noi piețe regionale, în orașe ca Suceava, Bacău, Focșani, Buzău, Deva. Echipa medicală se extinde cu peste 150 de profesioniști, printre cei mai apreciați specialiști în domeniu.
„Prin această investiție importantă, ne consolidăm abordarea pluridisciplinară și vom veni în sprijinul pacienților noștri cu tehnologii inovatoare, neinvazive de tratament în supraspecializările flebologie, proctologie.
Laurus Medical ne va ajuta în misiunea noastră de a îmbunătăți viețile oamenilor prin servicii medicale la cele mai înalte standarde”, a declarat dr. Florinela Cîrstina, director general Medicover România.
Clinicile Laurus Medical vin în sprijinul pacienților din țară cu tehnologii inovatoare, neinvazive, precum laserul endovenos cu fascicul radial de 360 grade pentru tratamentul hemoroizilor și al varicelor, tehnologia UGFS (scleroterapie ghidată ultrasonic), terapia bazată pe rezonanță magnetică MBST. Aceste tehnologii, și nu numai, permit tratarea unui spectru larg de afecțiuni ale sistemului venos, afecțiuni cardiovasculare, gastrice, endocrine, dermatologice, cu acuratețe și rate ridicate de succes.