MedLife, liderul pieței de servicii medicale private din România, lansează campania „Medicii schimbării”, un demers menit să crească încrederea românilor în sistemul de sănătate. Subfinanțat și supraaglomerat, sistemul de sănătate românesc se confruntă cu multe provocări, însă inițiativa aduce în lumina reflectoarelor aspectele pozitive și reprezintă dovada că se poate mai bine.
Demersul Medicii schimbării vorbește despre modelele pozitive din sistemului medical românesc și demonstrează că evoluția se produce din interior, inspirându-ne să avem încredere în profesioniștii care forțează schimbarea de paradigmă. Curajoșii, întreprinzătorii, vizionarii, cei care împotriva lipsurilor sau a lacunelor sistemului reușesc să-l reformeze puțin câte puțin, în fiecare zi.
Medicii schimbării contureză portretele unor medici excepționali și prezintă exemple de bună practică din întreaga țară, atât din sistemul privat, cât și din cel de stat. Poveștile medicilor care fac întotdeauna mai mult, ale spitalelor care au primit o nouă șansă cu sprijinul comunității sau ale cabinetelor medicale dotate de medici de familie sunt doar câteva exemple și sunt publicate pe platforma campaniei – https://www.medlife.ro/medicii-schimbarii/ care va fi actualizată săptămânal cu repere de inspirație pentru întregul sistem.
„Starea sistemului medical este o radiografie a societății românești. Totuși, semnele sunt îmbucurătoare, dovezile că se poate mai bine există, iar profesioniștii care produc schimbarea în bine merită un loc în față. Cu încredere neclintită în jurământul lui Hipocrate și cu o mentalitate occidentală, aceștia își pun talentul și efortul în slujba omenirii. La MedLife, colegii mei practică cu rigoare serviciile medicale și sunt modele pentru colegii lor de toate vârstele și astfel inspiră la progres, care va produce apoi schimbarea”, a declarat dr. Larisa Chiriac, director medical al grupului MedLife.
Pe platforma sunt prezentate nu doar reușitele medicilor din toată țara, ci și date statistice care fac o trecere prin sistemul medical din ultimii 30 de ani și ne arată că România a înregistrat o scădere a ratei mortalității materne de 7 ori, că frecvența în cazul mortalității infantile s-a redus considerabil, dar și că în cazul epidemiei de rujeolă din perioada 2017-2019 apărută pe fondul unei scăderi periculoase a vaccinării, găsim la nivel local o serie de contraexemple îmbucurătoare. Toate aceste informații sunt cuprinse în infograficele de pe platformă în secțiunea Cifrele sistemului.