Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Medicamente sigure, inovatoare si accesibile: o viziune reinnoita asupra sectorului farmaceutic

Uniunea Europeană a pierdut teren în ceea ce priveşte inovarea farmaceutică.Pacienţii europeni încă se confruntă cu inegalităţi în ceea ce priveşte disponibilitatea informaţiilor cu privire la medicamente, în timp ce medicamentele contrafăcute se răspândesc.Pentru a soluţiona aceste provocări, Comisia a prezentat un pachet care cuprinde patru părţi esenţiale: 1. o comunicare care propune o serie de reflecţii asupra modalităţilor de a ameliora accesul pe piaţă şi de a elabora iniţiative care să stimuleze cercetarea farmaceutică din UE, 2. o propunere care abordează problemele din ce în ce mai frecvente ale contrafacerii şi distribuţiei ilegale de medicamente, 3.propuneri care să le ofere cetăţenilor acces la informaţii de bună calitate privind medicamentele eliberate exclusiv pe bază de prescripţie medicală şi 4.propuneri care să amelioreze protecţia pacienţilor prin consolidarea sistemului comunitar de monitorizare a siguranţei („farmacovigilenţa”) medicamentelor.

Vicepreşedintele Comisiei, Günter Verheugen, responsabil cu politica privind întreprinderile şi industria, a declarat:„Toate sugestiile prezentate astăzi se bazează pe necesităţile şi interesele pacienţilor. Cetăţenii europeni trebuie să beneficieze de medicamente sigure, inovatoare şi accesibile. Dat fiind că în joc se află sănătatea lor, ei trebuie să fie cât mai informaţi cu privire la medicamentele şi tratamentele disponibile. Dorim să restabilim rolul tradiţional deţinut de UE ca farmacie a lumii.”

Sectorul farmaceutic aduce o contribuţie importantă la bunăstarea la nivel european şi global, prin asigurarea disponibilităţii medicamentelor, prin aportul la creşterea economică şi prin crearea durabilă de locuri de muncă. El a fost şi este în continuare un sector strategic pentru Europa, în care lucrează peste 634 000 de persoane şi care însumează mai mult de 17% din cheltuielile din cadrul sectorului UE de cercetare şi dezvoltare.Aspectul cel mai important este acela că inovarea în domeniul medicamentelor de uz uman a permis pacienţilor să beneficieze de tratamente considerate de neimaginat cu câteva decenii în urmă.S-au realizat deja progrese importante.Cu toate acestea, există încă provocări majore în domeniul sănătăţii, economiei şi ştiinţei:
– Globalizarea crescândă a acestui sector generează noi oportunităţi, dar şi provocări;pieţe noi sunt în curs de a se deschide;medicamentele contrafăcute se răspândesc.
– Există neajunsuri în funcţionarea pieţei farmaceutice din UE, care afectează accesul pacienţilor la medicamente şi la informaţiile relevante şi, în acelaşi timp, constituie un obstacol în calea competitivităţii acestui sector.
   
Comunicarea prezentată astăzi conturează o serie de propuneri legislative, de iniţiative politice şi de proiecte de colaborare internaţională:

1. Propuneri legislative:
– abordarea problemelor din ce în ce mai frecvente ale contrafacerii şi distribuţiei ilegale de medicamente (a se vedea Memo);
– accesul cetăţenilor la informaţii de bună calitate privind medicamentele eliberate exclusiv pe bază de prescripţie medicală (a se vedea Memo);
– ameliorarea protecţiei pacienţilor prin consolidarea sistemului comunitar de monitorizare a siguranţei („farmacovigilenţa”) medicamentelor (a se vedea Memo).

Aceste propuneri urmează să fie transmise Parlamentului European şi Consiliului.

2.  O comunicare politică:
– lansarea de discuţii cu statele membre privind modalităţile de ameliorare a accesului pe piaţă prin creşterea transparenţei deciziilor referitoare la stabilirea tarifelor şi la rambursare;
– elaborarea unor iniţiative care să stimuleze cercetarea farmaceutică din UE;
– intensificarea cooperării cu partenerii majori (SUA, Japonia, Canada) pentru îmbunătăţirea siguranţei medicamentelor la nivel mondial;
– consolidarea cooperării cu partenerii emergenţi (Rusia, India, China).
   
Pagini Utile

* Informaţii suplimentare

//ec.europa.eu/enterprise/pharmaceuticals/index_en.htm

Bucuresti, 10.12.2008

{mosloadposition user10}

By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.