la clinica de imagistica medicala Promedica Diagnostic
Clinica de imagistică medicală Promedica Diagnostic s-a deschis oficial în ianuarie 2009. Pentru acest proiect, Medical Finance S.A., lider pe piaţa din România în integrarea de soluţii tehnico-financiare pentru domeniul medical, a asigurat soluţia de finanţare pentru achiziţia echipamentelor medicale şi consultanţă în alegerea acestora.
"Era esenţial să obţinem condiţii de finanţare extrem de avantajoase pentru a putea achiziţiona echipamentele medicale de ultimă generaţie necesare unei asemenea clinici. Medical Finance ne-a oferit nu doar cea mai bună ofertă de finanţare şi cele mai avantajoase condiţii, ci şi consultanţă în alegerea echipamentelor medicale care să raspundă cerinţelor noastre", a declarat Prof. Dr. Vladimir Ciurea, Clinica de imagistică medicală Promedica Diagnostic.
„Suntem deosebit de onoraţi că am colaborat cu un nume de rezonanţă mondială în neurochirurgie: Prof. Dr. Vladimir Ciurea, Vice-preşedinte al Organizaţiei Mondiale de Neurochirurgie, şi că am contribuit la deschiderea unui centru medical de diagnostic de referinţă pentru România”, a declarat Dan Ion, Marketing Manager Medical Finance.
Clinica de imagistică medicală Promedica Diagnostic oferă pacienţilor, într-un mediu ambiental plăcut, un diagnostic sigur, rapid, pentru următoarele specialităţi medicale: RMN, neurologie, ecografie, psihiatrie.
Valoarea investiţiei s-a ridicat la aproximativ 1.700.000 euro, iar durata de implementare a proiectului a fost de patru luni.
{mosloadposition user10}