În cadrul unei colaborări desfăşurate la nivel local, Mediaedge:cia România a fost desemnată agenţia care se va ocupa de comunicarea şi implementarea media a clientului Cinema City România, parte a grupului Cinema City Internaţional, cel mai mare operator de cinematografe multiplex din Europa Centrală şi de Est.
Mediaedge:cia România va oferi servicii de comunicare, cumpărare, planificare şi implementare media, strategii de analiză a profilului consumatorului şi eficienţei investiţiei, strategii de interacţiune tip digitală, directă şi căutare, precum şi strategii de cercetare şi consultanţă în proiecte de sponsorizare.
Debutul oficial al companiei Cinema City pe piaţa de publicitate are ca obiectiv principal lansarea cinematografelor Cinema City în România şi consolidarea imaginii companiei la nivel local, pe pieţele în care acestea operează. Lansat în unul din principalele oraşe din România, primul multiplex Cinema City a fost inaugurat la Iaşi în 16 noiembrie, cel de-al doilea urmând să îşi deschidă porţile în 30 noiembrie înTimişoara.
Campania de media se pliază pe nevoile de comunicare la nivel local, utilizând canale de media precum presă, radio, panotaj stradal, Internet, dar şi canale neconvenţionale.
„Cinema City ne ajută să înţelegem mai bine magia cinematografică, motiv pentru care, cu ajutorul campaniilor noastre, lasăm tuturor invitaţia de a merge la film” a declarat Bogdan Prăjişteanu, Managing Director al Mediaedge:cia România.
„Am ales Mediaedge:cia pentru că îmbină profesionismul şi experienţa cu flexibilitatea de care are nevoie o companie în rapidă dezvoltare precum este Cinema City în România. Am găsit la Mediaedge foarte multă iniţiativă, viteză de reacţie şi deschidere spre nevoile clientului”, a declarat Corina Gonteanu, Director Marketing al Cinema City.
{mosloadposition user10}