Lexmark International Technology România a ales să aducă un plus de eficiență și diversitate comunicării de brand, apelând la serviciile integrate de comunicare furnizate de agenția Media Pozitiv.
«Avem un business într-una dintre cele mai competitive piețe, cea a soluțiilor și produselor de printing, în care avem permanentă nevoie de inovație – în tehnologiile pe care le producem și promovăm, în implementări, în poziționare și comunicare. Am mai lucrat cu Media Pozitiv pe anumite proiecte, însă acum am decis să dezvoltăm un parteneriat mai lung, adaptat la piață și concurență, cu o importantă componentă strategică», a declarat Daniel Ștefan, Branch Manager, Lexmark International Technology România.
«Cred că am câștigat încrederea acestui important jucător din industria IT din lume și din România prin creativitatea și eficiența pe care am demonstrat-o în îmbinarea comunicării clasice cu tehnologia. Suntem foarte apropiați acestui domeniu atât prin abordările strategice, cât și prin felul în care înțelegem să mergem către comunitățile de interes pentru partener: grupuri de clienți, pachete de audiențe și public, integrarea tehnologiei în comunicare», spune Rareș Petrișor, Head Strategist, Media Pozitiv.
Pentru Lexmark International Technology România, agenția va dezvolta proiecte pentru comunicarea B2B și B2C, proiecte de brand și product awareness în medii online și oflline. Media Pozitiv va asigura și fluxul informațiilor comerciale către presă și clienți, asigurând managementul comunicării corporației spre și dinspre grupuri tot mai sofisticate de public. Serviciile de relații publice vor fi completate cu proiecte web development, creație și design, integrare tehnologică și măsurare, gestionate intern.