“Experienta completa online si offline” creata de DDB Romania
DDB România, agenție membră a grupului de comunicare The Group, anunță lansarea platformei de comunicare “Experiența completă online și offline”, dezvoltată pentru brandul Media Galaxy. Platforma este creată în jurul conceptului omnichannel, fiind construită pe baza ideii de creație și strategie “Online-ul și offline-ul merg cel mai bine împreună”.
„Prin platforma “Experiența completă online și offline”, Media Galaxy răspunde prompt și relevant nevoilor consumatorului modern și se pozitionează ca “arhitect” al experienței omnichannel, fiind primul retailer care poate susține acest tip de abordare, susținut de rețeaua extinsă de magazine brick-and-mortar de dimensiuni mari și de magazinul online mediagalaxy.ro, cu o gamă extinsă de produse. Noua platformă de comunicare vine cu un mesaj simplu și direct, cu o execuție dinamică, integrată. Ideea de creaţie propusă de DDB România completează atributele distinctive ale brand-ului Media Galaxy, un brand cu un mindset îndrăznet și focusat constant pe inovație. Omnichannel este drumul asumat de Media Galaxy pentru că acesta reprezintă certitudinea prezentului, o realitate a clienților noștri. Media Galaxy este un lider al categoriei pentru că mereu a setat direcții. Am schimbat și ne schimbăm mereu pentru a formula experiențe relevante și personalizate clienților noștri”, a declarat Carmen Căpitănescu, Marketing Director Media Galaxy.
“Brief-ul a reprezentat o provocare pentru noi, pe mai multe planuri: la nivel conceptual, ne-am dorit foarte mult ca platforma propusă să dezvolte esența brandului, și, în același timp, să răspundă nevoilor consumatorului modern. Adevărul de la care am plecat reflectă realitatea actuală a lumii anului 2015 – o lume în care smiley-urile și like-urile online-ului înlocuiesc tot mai des zâmbetele și întâlnirile offline, față în față – și e baza noii campanii: o pledoarie sinceră pentru echilibru pe care doar un lider al retailului de tehnologie ca Media Galaxy o poate susține. La fel cum un smiley nu poate înlocui un zâmbet, experiența de shopping online nu o poate înlocui pe cea offline. La fel cum nici cea offline nu poate fi completă fără cea online. Media Galaxy e singurul brand de retail din zona electro-IT care poate oferi această complementaritate perfectă consumatorilor săi pentru o experiență completă de cumpărare și, de ce nu, pentru acel "mariaj" perfect al vieții virtuale cu cea reală.”, a declarat Roxana Tampau, Managing Director DDB România.
Noua campanie de imagine include o comunicare integrată: TV, radio, outdoor, proiecte speciale la metrou, stații de autobuz și în clădiri de birouri, online și in toate magazinele Media Galaxy.
Echipa DDB România a fost desemnată câştigătoarea pitch-ului de creație desfășurat în urmă cu câteva luni de către Media Galaxy.