Până la Jocurile Olimpice, una dintre cele mai bune echipe de polo pe apă ale lumii, de două ori învingătoare în faţa Ungariei, campioană olimpică, echipa naţională a României va juca din nou contra aceluiaşi adversar, de data aceasta, pe teren propru, în România. Jucătorii noştri vor avea şansa de a înfrunta din nou echipa condusă de Kemény Dénes, cu toate vedetele ei: Benedek Tibor, Biros Péter, Kásás Tamás şi Steinmecz Ádám. Se vor juca două meciuri, primul, pe data de 19 Iunie, la Oradea, iar cel de-al doilea în ziua imediat următoare, la Szolnok. SPORT 1 va difuza şi va comenta ambele meciuri în direct.
Şi asta nu e tot, pentru că v-am pregătit şi multe alte jocuri interesante în vara aceasta!
La mijlocul lunii iulie, echipa naţională de handbal feminin a României va juca contra selecţionatei omonime a Ungariei. Primul meci, din data de 16 iulie, va fi înregistrat şi televizat în aceeaşi seară, în timp ce meciul-retur, din data de 18 iulie, va fi transmis live de către SPORT1.
În toamnă, echipele feminine de handbal ale României şi Ungariei se vor întâlni din nou, însă de această dată, într-un meci contând pentru calificările din grupele Campionatului European. Dacă vei urmări SPORT 1 pe 10 Septembrie, vei avea şansa de a urmări live primul meci, care se va disputa în Ungaria.
{mosloadposition user10}