Agenţia de relaţii publice McCann PR împreună cu Domestos, marcă internaţională a companiei Unilever, au lansat campania educaţională „Igienă acasă şi la şcoală”. Proiectul îşi propune să devină o componentă esenţială în educarea şi informarea copiilor cu vârstele cuprinse între 4 şi 10 ani, precum şi a cadrelor didactice şi a părinţilor, cu privire la principalele reguli de igienă acasă şi la şcoală.
„Campania „Igienă acasă şi la şcoală” demarată alături de reprezentanţii companiei Unilever este nu numai o initiaţivă extrem de bine integrată pe platforma de comunicare a brandului Domestos, dar mai ales prin parteneriatul pe care l-am dezvoltat cu Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, această campanie are toate şansele să devină un punct de sprijin important în educaţia şi formarea tinerilor, precum şi în schimbarea percepţiei şi obiceiurilor părinţilor”, spune Imola Zoltan, Managing Partner McCann PR.
În urma diverselor cercetări de piaţă legate de igienă şi dezinfecţie, s-a ajuns la concluzia că marea majoritate a oamenilor din România nu cunoaşte cu adevărat pericolul microbilor şi al infecţiilor provocate de neigienizarea corespunzătoare a spaţiilor în care trăieşte. De aici a pornit necesitatea unui program educaţional care să formeze copiii încă de mici în spiritul curăţeniei, igienei şi al bunelor practici în ceea ce priveşte importanţa unui mediu lipsit de microbi. Astfel, s-a născut campania educaţională „Igienă acasă şi la şcoală”, dezvoltată pe platforma de comunicare a brandului Domestos, un brand puternic pe piaţă, bine cunoscut de consumatori, pentru a-şi putea asuma o astfel de misiune: de a educa şi îndemna copii să respecte principalele reguli de igienă.
”Educaţia reprezintă un instrument eficient pentru formarea abilităţilor de viaţă în rândul tinerei generaţii, iar Domestos, produsul lider în igienă şi dezinfecţie, îşi asumă un rol important în dezvoltarea sănătății copiilor. Încercăm să-i educăm într-un mod vesel, distractiv, şi mai ales creativ, componentă pe care de data această am avut-o mult mai serios în vedere, tinând cont că ne adresăm copiilor şi pentru a le atrage atenţia trebuie să „vorbim aceeaşi limbă”. Aşa că de data aceasta, spre deosebire de alte campanii cu adresabilitate directă către consumatorul final, am schimbat un pic registrul comunicării. Iar pentru acest lucru am găsit şi partenerii potriviţi, oameni creativi, cu imaginaţie, cu spirit vesel şi plini de entuziasm: echipa McCann PR ”, spune Diana Stan – SBM HHC, Unilever South Central Europe.
Campania educaţională se desfăşoară într-o primă fază în aproximativ 100 de şcoli şi 50 de grădiniţe din Bucureşti, Iaşi şi Cluj.
Componenta dedicată copiilor de vârstă preşcolară conţine un caiet de lucru cu rol educaţional intitulat „Învăţ şi cresc, de sănătate mă îngrijesc”. Caietul oferă preșcolarilor posibilitatea de a învăţa, desenând și colorând, norme igienice de bază prin rezolvarea sarcinilor de lucru aplicative.
Componenta dedicată copiilor cu vârsta cuprinsă între 6-10 ani din sistemul de învăţământ primar cuprinde un concurs educativ care îşi propune să valorifice cunoştinţele acumulate de elevi în domeniul igienei personale şi colective şi care să creeze cadrul de exersare a abilităţilor igienico-sanitare. Pentru desfăşurarea concursului, au fost trimise, tuturor elevilor înscrişi în această campanie, kituri de lucru cu instrumente care să îi ajute să dezvolte materiale cât mai reuşite şi pline de inventivitate. Fiecare kit de lucru conţine: un bloc de desen, un pix, un set de carioci colorate şi abţibilduri. Pe parcursul concursului şcolar, copiii vor fi asistaţi de coordonatorii de proiect din fiecare şcoală.
Mai mult decât atât, pentru copiii din clasele primare, pentru profesori şi părinţi, a fost creată platforma online www.zeromicrobi.ro, care include informaţii despre concursul în şcoli, precum şi un joc educativ, Germ Killer, menit să faciliteze înţelegerea nevoii pentru un mediu curat, igienizat, ferit în totalitate, de microbi.
Website-ul www.zeromicrobi.ro conţine şi o secţiune intitulată „Igienă cu Domestos”, dedicată părinţilor, ca promotori ai regulilor şi practicilor de igienă de acasă, în care aceştia pot găsi sfaturi practice pentru o curăţenie şi o igienă „ca la carte”.
Echipa care a lucrat la campanie este compusă din:
Unilever: Diana Stan – SBM HHC, USCE Region, Bogdan Toacşe – Category Manager HC& Laundry, Richard Dimitriu – Brand Building Executive HHC, Natalia Ungureanu – Assistent Brand Manager HHC ; Florentin Scarlat – Communications Manager.
McCann PR: Imola Zoltan – Managing Partner & Ruxandra Vasilescu – Account Manager
MRM WorldWide Romania: Bogdana Butnar – Managing Director, Atena Chiper – Account Manager
Mihai Căluşeriu – Art Director, Viorel Sfetea şi Claudiu Gâlcescu Ceia – developer.
Agenţia McCann PR, afiliată la reţeaua internaţională Weber Shandwick, una dintre cele mai reputate firme de Relaţii Publice din întreaga lume, este divizia de relaţii publice a Grupului McCann Erickson. McCannPR oferă consultanţă în relaţii publice, plecând de la planificare strategică şi până la construirea relaţiilor cu liderii de opinie.
În cei 4 ani de la înfiinţare, agenţia McCann PR a câştigat 13 premii, dintre care 6 premii internaţionale dobândite la principalele competiţii de Relaţii Publice din Europa (SABRE Awards, European Excellence Awards, Stevie Awards, Silver Award – Golden Drum).
Despre Unilever
În fiecare zi, 160 milioane de consumatori aleg un produs Unilever din cele 400 de mărci şi 14 categorii de produse destinate alimentaţiei, îngrijirii locuinţei şi îngrijirii personale.
Printre mărcile Unilever se numără branduri de renume internaţional: Domestos, Cif, Coccolino, Rexona, Dove, Clear, Lipton, Knorr, Rama sau Algida, dar şi mărci locale care au câştigat încrederea consumatorilor, precum Dero, DeliKat, Delma şi Napoca.
Compania investeşte anual peste 1 miliard de euro în cercetare şi dezvoltare, în cele 5 laboratoare Unilever care explorează noi idei şi tehnici pentru dezvoltarea produselor companiei.
Domestos a fost lansat în anul 1920 fiind una dintre primele mărci de produse pentru dezinfectat. În România, Domestos a apărut în anul 1996, poziţionându-se ca produs de curăţat cu vâscozitate ridicată, care îndepărtează nu doar murdăria vizibilă, ci şi toţi microbii cunoscuţi – virusuri, bacterii, fungi, chiar şi spori – dezinfectând astfel suprafeţele lavabile din locuinţă. Pentru că oferă nu doar curăţenie, ci şi dezinfecţie, Domestos contribuie de fapt la protejarea sănătăţii întregii familii.
{mosloadposition user10}