Agenția McCann Erickson a câștigat, la începutul lunii iunie, în urma unui pitch, contul de comunicare pentru operatorul de telecomunicații UPC. Contractul este valabil pe o perioadă de doi ani, iar prima campanie integrată, la care echipa McCann va lucra împreună cu echipa UPC, va începe în luna septembrie.
McCann Erickson va furniza pentru UPC servicii de Account Management, creație și intermediere producție A/V și print, precum și servicii complete de strategie, creație și producție online.
“A fost un proces extrem de riguros, care a durat aproape trei luni, și care ne-a dovedit nu numai atenția cu care UPC își alege agenția de comunicare, dar și importanța pe care această companie o acordă reînnoirii imaginii brandului său. Ne place să construim branduri puternice, cu relevanță locală, și cred că am demonstrat că avem acest potențial în soluția de comunicare integrată cu care am mers la pitch", spune Beatrice Iftimi – Chief Growth Officer McCann Erickson.
Brief-ul UPC a pornit de la identificarea unei abordări strategice cât mai creative, al unui concept umbrelă care să fie implementat în toate campaniile tactice, și care să fie valabil pentru toate produsele UPC, în următorii ani. Față de comunicarea realizată în trecut de UPC, cerința brief-ului este de a trece la o abordare mai emoțională, mai focusată pe beneficiul de bază oferit de companie, acela al divertismentului, și pe emoțiile asociate cu acesta.
„A fost un pitch destul de dificil pe care ne-am dorit mult să îl câștigăm. Ne bucurăm să intrăm alături de UPC pe o piață extrem de dinamică, în care reacțiile sunt extrem de rapide și de dure. Vom încerca să mutăm trupele din zona războiului ofertelor în zona războiului de imagine”, a precizat Radu Pilat, Senior Copywriter McCann Erickson.
“Am ales McCann Erickson pentru că am vrut să lucrăm cu o agenție cu expertiză pe această piață, iar echipa McCann a venit cu oferta cea mai complexă, care a acoperit toate nevoile noastre exprimate în brief. UPC este un partener de încredere pentru toți clienții săi și ne propunem să fim cât mai aproape de nevoile acestora. Pentru a realiza acest deziderat, comunicarea cu clienții noștri este vitală, și de aceea am apelat la un partener pe măsură”, a spus Dragoș Militaru, Director Comercial UPC.
Echipa McCann Erickson care a lucrat pe acest pitch este formată din Sagit Tzur Lahav – COO McCann Erickson Group, Beatrice Iftimi – Chief Growth Officer, Ileana Șerban Pârâu – Senior Strategic Planner, Radu Pilat – Senior Copywriter, Ion Ludoșanu – Art Director, Gabriela Alexandrescu – Group Account Director și Bogdana Butnar – Managing Director MRM Worldwide România.
Echipa UPC România care a coordonat acest pitch a fost formată din Dragoș Militaru – Director Comercial UPC, Tim Craig – Country Marketing Director, UPC Broadband și Antonela Ciucașu – Senior Marketing Manager.
{mosloadposition user10}