pana pe 2 august 2007
Programul MBA Romano – Canadian al Bucharest School of Management prelungeste perioada de inscrieri pana pe 2 august 2007. Prelungirea vine in sprijinul numarul mare de persoane care si-au manifestat dorinta de a urma cursurile programului MBA Romano – Canadian dar care, pentru ca sunt manageri sau antreprenori care lucreaza si care vor continua sa lucreze si pe durata studiilor, nu au reusit sa se inscrie in termenul initial de depunere a dosarelor (14 iulie 2007) .
“Am avut o serie de prezentari in fiecare joi care s-au dovedit un real succes. Viitorii cursanti au avut ocazia sa vina sa ne cunoasca si sa testeze produsul inainte de a-l cumpara. Feedback-ul a fost de fiecare data unul pozitiv, insa cei mai multi dintre cei care au luat parte la aceste intalniri s-au plans de timpul scurt pe care il au la dispozitie pentru a se inscrie si pentru a pune la punct toate formalitatile necesare. Asadar am luat decizia de a-i sprijini si de a prelungi perioada de inscrieri pana pe 2 august”, afirma Adriana Dutescu – Director al Bucharest School of Management si al Programului de MBA Romano – Canadian.
Incepand cu 2007, Bucharest School of Management a pus in practica o noua strategie care a insemnat schimbarea structurii si continutului ofertei de invatamant a programului MBA Romano – Canadian. Institutia de invatamant ofera un singur program MBA, intitulat In – Action, cu durata de 2 ani. Acesta se adreseaza antreprenorilor si managerilor care isi doresc sa urmeze cursurile programului MBA Romano – Canadian fara a renunta la locul de munca.
Testul GMAT mai poate fi sustinut joi 26 iulie si sambata 4 august, iar ultimele 3 prezentari interactive vor avea loc in fiecare joi pana pe 2 august.
Profilul celor inscrisi este:
* Profesionisti angajati ai unor companii precum: UPC, Cosmote, Petrom, Philips, Oracle, BRD, Libra Bank – in institutii guvernamentale – AVAS – si in Baroul Bucuresti.
* 1/3 dintre acestia ocupa o pozitie de conducere in cadrul unui departament sau al companiei
* 1/3 dintre acestia au absolvit studii economice
* 20% au studii de inginerie
* Aproape 10% au studii de medicina si farmacie si sunt manageri in companii din industria farmaceutica si medicala
* 10% au studii juridice, o parte din ei lucrand in avocatura.
{mosloadposition user10}