Maxi Pet, lider național în comerțul cu hrană și accesorii pentru animale de companie, își extinde rețeaua cu un nou hipermarket, în Râmnicu Vâlcea, după o investiție totală de 250.000 de euro. Retailerul ajunge astfel la un număr total de 15 magazine la nivel național.
Noua unitate se află în Retail Park Râmnicu Vâlcea (strada Posada, nr. 51), fiind primul hipermarket Maxi Pet din județul Vâlcea. Magazinul se deschide pe 30 noiembrie, iar timp de trei zile (30 noiembrie-2 decembrie) clienții beneficiază de promoția inaugurală de 15% la toate produsele, în limita stocului disponibil.
Cu o suprafață de aproximativ 400 mp și 8 angajați, magazinul are în incita sa și un punct farmaceutic veterinar, cu personal specializat care oferă gratuit sfaturi privind sănătatea, nutriția și igiena animăluțelor, acesta fiind un proiect unic pe piața de produse pentru animale de companie.
Hipermarketul Maxi Pet are o gamă variată de peste 15.000 de produse de tip hrană, jucării, accesorii și de igienă și sănătate – șampoane, soluții de igienă, suplimente și medicamente.
“Cererea pentru produse de calitate pentru animalele de companie ne determină să ne extindem în zone strategice pentru business-ul nostru. Suntem pe o piață aparte, în continuă creștere, tot mai mulți români având cel puțin un animal de companie. În plus, românii consideră animalele de companie membri ai familiei și le oferă toate condițiile necesare și hrană de calitate, dar le asigură și accesorii utile, fapt pentru care cererea pentru produse de specialitate a crescut în ultimul ultimul an cu 10%. Piața locală de pet retail este din ce în ce mai puternică, fiind un reper important în regiune pentru oportunitățile de creștere”, declară Miruna Diaconescu, Director Marketing, Pet Network International.
Totodată, o parte din business este generată de vânzările în creștere din magazinul online Maxi-pet.ro, unde ajung comenzi din întreaga țară, inclusiv din mediul rural, unde cererea este în creștere.
Maxi Pet este cea mai mare rețea de hipermarketuri cu produse pentru animale de companie, cu unități în București, Iași, Sibiu, Ploiești, Craiova, Timișoara, Piatra Neamț, Târgu Mureș, Târgu Jiu, Suceava și Cluj-Napoca. Maxi Pet face parte din grupul Pet Network, alături de magazinele Animax. Pet Network, liderul pieței de pet retail, este rețeaua omnichannel de produse și servicii pentru animale de companie, ce operează în Europa de Sud-Est prin mai multe branduri prezente în România, Croația, Slovenia, Serbia și Bulgaria.