Cei trei matinali de la Radio 21, Manuel D. Dinculescu, DJ Andi şi Anca Maco, au fost foarte dezamăgiţi atunci când au aflat că Televiziunea Română nu are fonduri pentru organizarea etapei naţionale a concusului Eurovision 2012. Între timp, TVR a făcut rost de fonduri, iar matinalii au decis să compună o piesă cu care să se înscrie la concurs, în speranţa că aceasta va fi aleasă de juriu, iar ei vor avea ocazia să reprezinte România în etapa finală, Eurovision Azerbaijan.
Manuel D. Dinculescu, DJ Andi şi Anca Maco au difuzat piesa în stare pură, fără efecte pe voce, pentru ca ascultătorii să-şi dea seama care este adevărata sa valoare. Ritmurile populare îi conferă autenticitate, iar matinalii sunt decişi să o înscrie în concurs.
“Ne-am hotărât să participăm la etapa naţională a Eurovisionlui acum, că tot a făcut TVR-ul rost de bani. Profităm de şansa noastră şi lansăm piesa fără efecte din butoane, pentru ca ascultătorii noştri să o placă exact aşa cum este. Aceasta este adevărata ei valoare, iar noi suntam mândri. Ce ziceţi? Avem vreo şansă?”, spune Manuel D. Dinculescu.
Etapa finală a concursului Eurovision 2012 se va desfăşura la Baku, Azerbaijan, in perioada 22 – 26 mai, însă matinalii trebuie să treacă întâi de faza naţională.
Propunerea matinalilor de la Radio 21 pentru Eurovision 2012 poate fi ascultată, accesând link-ul următor:
//www.trilulilu.ro/radio21No1/c04e5098ddfda3
Manuel D. Dinculescu, DJ Andi si Anca Maco se aud la Radio 21 în fiecare dimineaţă între orele 07:00 si 10:00, de luni până vineri, în cel mai devreme matinal de radio din România. Warm-up-ul este asigurat de către colegul lor de emisiune, Marian Soci, începând cu ora 05:00.