in administratia publica romaneasca
– Compania va prezenta soluţiile la CeBIT, cel mai mare târg de IT&C din Europa –
Furnizorul de servicii şi consultanţă IT, MATERNA Information & Communication, anunţă lansarea pe piaţa locală a noilor soluţii informatice pentru administraţiile locale. Soluţiile MATERNA pentru administraţia publică locală vor fi prezentate în martie la CeBIT, cel mai mare târg de IT&C din Europa, ce are loc anual la Hanovra, în Germania.
Aceste soluţii sunt menite să trateze în mod unitar provocările cu care se confruntă instituţiile administraţiei publice locale, totul într-o viziune centrată pe cetăţeni şi agenţi economici, ca principali beneficiari ai e-guvernării.
La nivelul celor 27 de ţări membre ale Uniunii Europene, se estimează că birocraţia costă circa 4% din PIB, ceea ce înseamnă aproximativ 410 miliarde de euro. La nivel local, conform studiilor Inspectoratului General pentru Comunicaţii şi Tehnologia Informaţiei, reducerea cu 1% a costurilor birocraţiei ar aduce României economii de peste un miliard de euro la nivelul administraţiei locale.
Abordarea MATERNA se înscrie în această strategie de reducere a costurilor birocraţiei şi oferă următoarele beneficii pentru cetăţenii şi agenţii economici care interacţionează cu instituţiile administraţiei locale:
· Accesul direct la serviciile publice
· Furnizarea de servicii publice complete
· Reducerea timpului de rezolvare a solicitărilor prin eliminarea efectelor birocraţiei
· Eficientizarea comunicării cetăţeanului în relaţia cu serviciile administraţiei locale.
Beneficiind de o vastă experienţă în proiectarea şi implementarea de soluţii informatice pentru administraţiile locale, dovadă fiind numărul mare de proiecte executate în Germania, Austria şi alte ţări din Uniunea Europeană, filiala din România propune informatizarea administraţiei locale prin implementarea unor soluţii informatice destinate:
· gestiunii integrate a documentelor, fluxurilor de lucru si arhivării electronice;
· extinderii serviciilor on-line prin implementarea unui portal multifuncţional;
· administrării electronice a reclamaţiilor si sesizărilor în deplină transparenţă faţă de cetăţean.
Soluţiile MATERNA au ca prim scop informatizarea activităţilor pentru a facilita fundamentarea deciziilor managementului pe informaţii obţinute, la momentul dorit şi în timp real, din baze de date constituite şi exploatate curent în domeniile de activitate ale Primăriei. Sistemul informatic propus este un sistem informatic structurat, şi în acelaşi timp modularizat, pentru a crea posibilitatea implementării independent, în funcţie de bugetul alocat.
„Am dezvoltat un set de soluţii informatice care să faciliteaze procesele de conducere şi de execuţie din administraţiile locale. Principalul avantaj al acestor soluţii este că tratează personalizat procesele şi activităţile instituţiilor publice, iar gradul de adresabilitate a acestora este maxim”, a declarat Andrei Grosu, responsabilul pentru soluţiile informatice destinate sectorului public al MATERNA Information & Communications România.
{mosloadposition user10}