Liceul de Coregrafie „Floria Capsali” din Bucureşti
Fundaţia PRAIS şi Răzvan Mazilu donează astăzi Liceului de Coregrafie „Floria Capsali” din Bucureşti cinci pianine marca Petrof şi 32 de DVD-uri cu spectacole de dans clasic şi contemporan, în valoare totală de 55.977 RON. Materialele didactice au fost achiziţionate din fondurile obţinute în urma Spectacolului Extraordinar de Dans Contemporan, ”Răzvan Mazilu şi invitaţii săi” care s-a desfăşurat în data de 12 martie 2007 la Opera Naţională Bucureşti.
Iniţiat de Răzvan Mazilu şi Fundaţia PRAIS, proiectul cultural de responsabilitate socială „DANCE ENERGY” se va desfăşura, la nivel naţional, pe o perioadă de trei ani având ca obiective: sensibilizarea opiniei publice cu privire la situaţia materială modestă a liceelor de coregrafie şi strângerea de fonduri pentru dotarea acestora şi crearea de condiţii de studiu superioare elevilor. Totodată, proiectul are în vedere promovarea dansului contemporan şi
a tinerelor talente care studiază această artă în şcolile din România.
Între cele două spectacole anuale, Răzvan Mazilu şi Fundaţia PRAIS vor selecta cei mai talentaţi elevi ai liceului de coregrafie pe care îi vor angrena în acţiuni culturale, desfăşurate în campusuri universitare, licee, locaţii unde tinerii se vor putea apropia natural de energia dansului contemporan.
Prima ediţie a proiectului DANCE ENERGY a fost posibilă datorită implicării generoase a Operei Naţionale Bucureşti şi a sponsorilor: Prigat, Vodafone şi Volvo, care au decis să susţină această cauză. Evenimentul a beneficiat de sprijinul JW Marriott Bucharest Grand Hotel, Beta Impex, Mihaela Marin – foto, Bernard Ionescu şi Marina Macarie – grafică şi Toni Cojanu. Parteneri media: Evenimentul Zilei, The ONE, Radio Total, Time Out Bucureşti, VIP, Liternet.ro şi 24 FUN.
Fundaţia PRAIS a fost înfiinţată în anul 2002 de către compania PRAIS Corporate Communications. Fundaţia susţine proiecte CSR educaţionale, de cultură şi de informare a publicului larg. Alături de DANCE ENERGY, printre proiectele sale anuale se numără Concursul Naţional de Jurnalism Comunitar „Nu eşti Singur” şi „Milioane de Oameni, Milioane de Copaci”, campanie naţională de voluntariat pentru protecţia mediului înconjurător.
{mosloadposition user10}