Agenţiile Next Advertising şi Cap au creat primul spot pentru mezelurile Matache Măcelaru’, având loc astfel lansarea oficială a brandului.
Noul spot surprinde o zi obişnuita din viaţa unui măcelar din zilele noastre pe nume Matache, ce aminteşte de vestitul măcelar de altă dată, care duce mai departe tradiţia înaintaşilor săi, punând mereu pe primul loc gustoasele mezeluri ce-i poartă numele. Până la urmă ce înseamna pe vremuri Matache Măcelaru’ pentru bucureşteni? Locul sau omul? Piaţa de pe lângă Gara de Nord i-a preluat numele pentru că în acele timpuri măcelăria lui stătea drept în capul intersecţiei şi de asta avea cel mai mare vad. Din orice parte ajungeai în intersecţia de la gară, prima dată vedeai prăvălia lui Matache, iar când ceva ţi-e la îndemână, începi să-l foloseşti. Iar când urbea a constatat că mica prăvălie de la gară vindea cărnuri şi mezeluri de te lingeai pe buze, nici c-a mai reuşit altă băcănie să-i ajungă la inimă sau să-i rămână în minte.
Matache Măcelaru’ de astăzi este tot o afacere cu mezeluri, însă una mare, serioasă şi prosperă care a păstrat reţetele şi meşteşugul maeştrilor până în zilele noastre. Această reclamă zugrăveşte o zi obişnuită din Bucureştiul contemporan în care un tip intră într-o băcănie care pare din alte timpuri şi e luat un pic la rost de măcelarul gurmand şi foarte pasionat de mezelurile sale. E un spot amuzant, despre o afacere foarte serioasă. Păstrând aerul levantin de prăvălie de cartier care parcă a rămas ancorată în timp, respectând vechea rânduială a măcelăritului, mesajul pe care vor să-l transmită oamenii de la Principal Company prin brandul Matache Macelaru’ este că le pasă cum se fac şi cum se mănâncă mezelurile lor. Doar e vorba despre mezeluri meşteşugite după reţete de pe vremuri, când mezelurile se făceau în casă. Aceasta este povestea noului spot creat de cele două agenţii.
Spotul a fost regizat de Radu Jude şi produs de casa de producţie Multimedia Est, iar la realizarea acestuia au participat Codin Caradimu – Copywriter Cap, Alexandru Lazăr – Art Director Cap, Costin Popescu – Creative Director Cap, Wanda Podgurschi – Client Service Director Next Advertising şi echipa Principal Company: Radu Dumitrescu – Brand Manager, Roxana Butnărescu – Junior Brand Manager si Radu Morar – Marketing Director.
Spotul rulează pe TV începând cu a doua jumătate a lunii februarie, pe următoarele posturi: Pro Tv, Antena 1, TVR 1, TVR 2, Acasă TV, Realitatea TV, Prima TV şi National Geographic.
{mosloadposition user10}